Frumoasa actriță Melis Sezen, cea care îi dă viață personajului Derin din serialul “Infidelul”, care va avea premiera mâine, 17 august, de la ora 20:00, la Kanal D, și-a interpretat rolul atât de credibil încât și-a atras o serie de reacții emoționale negative din partea fanilor serialului. Aceștia au considerat că ea este cauza tuturor relelor suferite de personajul principal. În serialul “Infidelul”, personajul Derin trăiește o poveste interzisă de iubire cu Volkan (Caner Cindoruk), care este căsătorit cu Asya (Cansu Dere).
Frumoasa actriță Melis Sezen îi dă viață personajului Derin din serialul “Infidelul”
„La început am avut parte de reacții foarte puternice din partea publicului. Oamenii o urau pe Derin și unii nu mai făceau diferența între mine, actrița, și personajul meu, Derin.
Alături de Derin, telespectatorii vor fi purtați într-un adevărat carusel al emoțiilor – iubire, ură, deznădejde, speranță, trădare, răzbunare. Povestea ei poate fi povestea fiecărui om, femeie sau bărbat care, din iubire, a trădat sau a fost trădat.
Personajul poartă publicul într-o adevărată călătorie a maturizării, presărată cu situații inspirate din viața reală. „Derin este o fată tânără care s-a îndrăgostit de un bărbat căsătorit și pune persoana iubit ă în centrul vieții sale. Îi protejează până la sfârșit pe cei dragi, face totul pentru ei. Apoi cunoaște trădarea, sentimentul de inutilitate. Se schimbă și descoperă că o persoană fericită și pașnică poate face lucruri de care nu se credea capabilă dacă este pusă într-o astfel de situație.
Cine este Melis Sezen?
Melis Sezen, în vârsta de 25 de ani, și-a făcut debutul în televiziune în serialul “Hayat Bazen Tatlıdır”.
Primul ei rol principal a fost în serialul “Leke”. Pe lângă cariera ei de televiziune, Sezen a apărut în mai multe filme, și prima ei experiență cinematografică a avut-o în anul 2018, cu un rol în filmul “Bizim İçîn Şampiyon”. În același an, a apărut în filmele “Tilki Yuvası” și “Dünya Hăli”.Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Frumoasa actriță a copilărit în Silivri, Istanbul. Membrii familiei sale paterne sunt imigranți albanezi- macedoneni, în timp ce membrii familiei materne sunt de origine turcă, dar au emigrat din Salonic, Grecia. Melis Sezen a urmat cursurile de actorie ale Centrului de Artă Müjdat Gezen, când avea 12 ani. A absolvit Universitatea Koç, Departamentul de Media și Arte Vizuale.
Nu ratați mâine, 17 august, de la ora 20:00, marea premieră a serialului ”Infidelul”, o poveste de viață impresionantă, despre iubire fără limite și trădare. Noua producție turcească va putea fi urmărită de miercuri până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D.