Într-o nouă ediție de duminică, 31 iulie 2022, la „Casa iubirii”, emisiunea matrimonială difuzată exclusiv pe Kanal D, lucrurile iau o întorsătură urâtă între Andrei și George. Ce au de împărțit cei doi concurenți?
Andrei, acuzații dure la adresa lui George: „El trișează viața”
În ediția de mâine a emisiunii „Casa iubirii”, pe Kanal D, vom fi martori la un scandal nebănuit dintre Andrei și George.
„El m-a făcut pe mine trișor, de două ori. Eu n-am ajuns să trișez la un joc d-ăsta, nu mă interesează, și dacă pierdeam le-am zis «luați-vă premiul că îmi permit eu să mă premiez cât vreau, zilnic»!
El (n.r.: George) trișează viața, și el știe chestia asta”, a declarat Andrei, care s-a arătat deranjat de comportamentul lui George față de un joc.
Andrei aruncă bomba despre George: „Te întâlnești cu o fostă concurentă”
„Ăsta sunt eu, uite, din cap până-n picioare, ăsta sunt”, spune George, în timp ce se ridică și face o piruetă, moment în care Andrei se enervează și aruncă o afirmație la care nu s-ar fi așteptat nimeni, în special Maria.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
„Zi-i la fată că te duci și te întâlnești cu o fostă concurentă, și ai ieșit în club!”, a susținut Andrei, vizibil enervat de cum decurge dialogul cu George.
George, de cealaltă parte, a negat vehement afirmația lui Andrei: „Nu mă întâlnesc cu o fostă concurentă!”, spune concurentul, dar Maria se uită urât spre el. Oare bănuiește ceva concurenta?
„Dați-le, doamna Andreea, premii, eu cu gura mea...”, a spus Andrei, care a fost întrerupt de George: „Da, ai spus după ce a fost discuția asta, Andrei, nu acum”, a exclamat George, încercând să-i închidă gura lui Andrei.
„Dar ia, mă, premiul, du-te la date, luptă pentru fata asta!”, a fost ultima replică pe care i-a dat-o Andrei lui George, în timp ce țipau de zor unul la altul.
Nu ratați emisiunea „Casa iubirii” mâine, de la orele 16:00 și 19:00, la Kanal D.