Frumoasa vedeta se poate lauda deja cu un corp de invidiat la aproape 11 zile de cand a nascut si asta pentru ca a avut grija la alimentatie, mancand mese la ore fixe si fara a pofti la cantitati mari. "Probabil trebuie să încep prin a-i mulţumi Mamei Natură, pentru că m-a înzestrat cu un metabolism care a funcţionat rapid după orice mare transformare pe care am suferit-o. Iar asta m-a făcut ca, la nici 3 zile după ce am dat naştere fetiţei mele, să port blugii pe care îi purtam înainte de a rămâne însărcinată şi parcă să-mi vină şi
Singura placere vinovata a Adelinei au fost clatitele, insa nici acelea atat de traditional facute. "Am băut multe ceaiuri, asta şi pentru că o alăptez pe Zeny, apă cu multă lămâie, supe, orez fiert cu carne de pui, iaurturi şi, ce credeţi, mi-am satisfăcut până şi pofta mea cea mare de dinainte de a naşte, clătitele (cu făină integrală, lapte degresat şi îndulcitor de ştevie).