Esra Dermancıoğlu are 53 de ani și peste două decenii de carieră fulminantă în domeniul actoriei și se numără în prezent printre cele mai talentate și apreciate actrițe ale generației de aur din Turcia.
Publicul din România a cunoscut-o pe celebra actrița Esra Dermancıoğlu cu mulți ani în urmă, mai precis în 2017 în serialul Kosem, în rolul cadanei Cennet, iar în anul 2020 a reapărut la Kanal D în serialul Mă numesc Zuleyha, în rolul diabolicei Behice.
Adevăratul motiv pentru care actrița Esra Dermancıoğlu a părăsit distribuția serialului Mă numesc Zuleyha
Esra Dermancıoğlu a venit pe lume în anul 1968, în Istanbul, orașul unde a crescut și a primit o educație aleasă din partea părinților ei, intelectuali, care au îndrumat-o peste ani să își urmeze pasiunea pentru actorie și să studieze în domeniu. Astfel, la 18 ani, Esra Dermancıoğlu a hotărât să se înscrie mai întâi la cursurile de actorie ale Școlii private de Teatru "Șahike Tekand", iar mai târziu aceasta și-a perfecționat studiile urmând și cursuri de teatru predate
Deși a început să joace pe scena Teatrului de Stat din Istanbul, treptat talentul Esrei a fost remarcat de marile case de producție din Turcia, iar în anul 2008 a primit primul ei rol într-un serial de televiziune, Sen Harikasın, care i-a deschis și drumul către carieră de succes de astăzi. Au urmat apoi multe alte roluri în seriale și filme artistice de excepție în care a făcut furori cu talentul și carisma ei aparte.
În anul 2019, la un an de la începerea filmărilor pentru serialul Mă numesc Zuleyha, Esra Dermancıoğlu a primit propunerea de a juca într-un rol negativ, al diabolicei Behice, care de asemenea a fost un real succes pentru celebra actrița. Însă după aproape doi ani de filmări, Esra a părăsit distribuția producției Mă numesc Zuleyha. Conform scenariului această a decedat după ce a căzut într-o prăpastie, primind astfel pedeapsa pentru toate faptelor comise.
La acea vreme mulți dintre fanii acesteia nu și-au explicat de ce renumită actrița a părăsit serialul atât de devreme.Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Presa din Turcia a vehiculat la scurt timp faptul că Esra Dermancıoğlu ar fi fost cooptată să joace într-o altă producție, Kaderimin Oyunu, un serial de succes, care a fost lansat pe 3 decembrie 2021, în care protagoniștii sunt Akin Akinözü și Öykü Karayel.
Celebra actrița Esra Dermancıoğlu jocă și aici unul dintre rolurile secundare negative. Mulți dintre fanii actriței au concluzionat atunci faptul că Esra a părăsit distribuția serialului Mă numesc Zuleyha pentru a începe noul proiect.