Celebra Hande Soral face parte din categoria celor mai frumoase, talentate și apreciate actrițe ale momentului în Turcia. La doar 35 de ani, superbă actrița a reușit să acumuleze peste un deceniu de experiență pe platourile de filmare și a cucerit publicul cu talentul ei desăvârșit și cu frumusețea ei uluitoare. Anul trecut Hande Soral a făcut furori cu rolul Ümit în producția turcească Mă numesc Zuleyha, în ciuda fapului că a jucat un rol negativ.
Adevăratul motiv pentru care actrița Hande Soral a părăsit distribuția serialului Mă numesc Zuleyha
Cu o pasiune uriașă pentru actorie și cu o ambiție de fier, Hande Soral a reușit în doar câțiva ani de la debutul pe platourile de filmare să devină una dintre cele mai apreciate și admirate actrițe în Turcia.
Deși inițial a urmat Facultatea de Psihologie în cadrul Universității Bilgi din Istanbul, la îndemnul părinților ei, ulterior Hande Soral a realizat că nu poate să renunțe definitiv la marea ei pasiune pentru actorie și a început să urmeze și câteva cursuri de teatru în cadrul unei școli private, reușind astfel să își îndeplinească și marele vis de a deveni actrița.
Hande Soral a debutat cu un rol secundar într-un serial de televiziune, în anul 2008, în producția Komedi Dükkanı, care i-a deschis calea către carieră de succes de astăzi. Au urmat apoi multe alte roluri care i-au adus satisfacții pe plan profesional și au propulsat-o în topul celor mai bune actrițe din Turcia. După rolul magistral jucat în serialul Dirlis Ertugrul (2018-2019), a urmat în anul 2021, un alt rol de mare succes, în serialul Mă numesc Zuleyha, în care a dat viață doctoriței Umit.
Însă în sezonul al treilea al serialului, celebra actrița a fost nevoită să părăsească distribuția, conform scenariului, spre dezamăgirea fanilor ei, care așteptau cu mare interes evoluția personajului Umit.Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
La acea vreme presa din Turcia a anunțat faptul că adevăratul motiv pentru care celebra Hande Soral ar fi părăsit distribuția serialului Mă numesc Zuleyha ar fi fost faptul că fusese deja cooptată într-un alt proiect important, serialul Alef, aflat la al doilea sezon, difuzat pe platforma Blu TV, în care l-a avut drept partener pe renumitul actor Taner Olmez.
Un alt motiv pentru care celebra actrița ar fi renunțat la rolul din serialul Mă numesc Zuleyha, a fost și faptul că urmă să devină mămică în doar câteva luni și atunci aspectul ei fizic nu i-ar mai fi permis.În prezent celebra actriță Hande Soral așteaptă cu nerăbdare venirea pe lume a fiului ei și este extrem de fericită și împlinită alături de soțul ei, renumitul actor İsmail Demirci.