Un incident șocant a zguduit comunitatea din Vaslui după ce cadavrul unui bărbat a fost descoperit într-o valiză aruncată pe marginea unui drum. Ancheta a dezvăluit detalii tulburătoare, iar cei doi suspecți, un bărbat de 32 de ani și concubina sa de 27 de ani, au fost reținuți de polițiștii din Brașov.
Motivul pentru care suspecții l-au ucis pe bărbat
Suspecții au fost localizați în Brașov și reținuți cu ajutorul Direcției de Investigații Criminale și a Direcției Operațiuni Speciale.
Conform comunicatului transmis de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, ancheta este în plină desfășurare.
„Cele două persoane se sustrăgeau activității de urmărire penală, pe numele acestora fiind emise mandate de aducere. Aceștia urmează a fi conduși și prezentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui pentru continuarea cercetărilor.
Acest caz a șocat întreaga comunitate din Vaslui, localnicii fiind încă în stare de șoc.
„Eu am 27 de ani, dar nu s-a întâmplat așa ceva aici”, a spus un localnic, exprimând sentimentul general de nesiguranță care a cuprins satul.
Autoritățile continuă investigațiile pentru a stabili toate detaliile acestei crime odioase, iar suspecții se află acum în custodia poliției, așteptând să fie aduși în fața instanței pentru arestare preventivă.
Marian Godină a participat la capturarea suspecților
Printre oamenii legii care au reușit să-i captureze pe cei doi indivizi se numără și celebrul polițist Marian Godină.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Pe 16 iulie 2024, autoritățile au făcut o descoperire macabră într-o localitate din județul Vaslui. O valiză abandonată pe marginea drumului a trezit suspiciuni după ce un miros greu a devenit insuportabil. Într-un moment de curiozitate, un tânăr care se întorcea cu vacile de la păscut a deschis valiza și a descoperit cadavrul unui bărbat. Anchetatorii au fost alertați imediat și au deschis o anchetă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui.
Primele investigații au arătat că victima, un bărbat de 36 de ani din comuna Oncești, județul Bacău, a avut parte de o moarte violentă, fiind lovită de mai multe ori cu un topor. Suspecții principali sunt un fost coleg de penitenciar al victimei și concubina acestuia. Cei doi, originari din comuna Pungești, județul Vaslui, au încercat să-și ascundă urmele după comiterea crimei, mergând pe jos 8 kilometri și pretinzând, printr-un live pe Facebook, că se află în Capitală, deși erau în Vaslui.
Declarațiile vecinilor au confirmat că suspectul principal era cunoscut ca o persoană extrem de periculoasă.
„Dormeam cu furca la ușă de frica lui”, a spus unul dintre vecini.
Un alt localnic a adăugat: „Nu-i normal că stam cu frică. Te omoară, te pune, și te duce...”.
Citește și: Meteorologii Accuweather anunță cod roșu de caniculă: Prognoza meteo pentru ziua de vineri, 19 iulie 2024
Citește și: Joe Biden a fost testat pozitiv pentru COVID-19. Ce simptome are și care este starea președintelui american