Kerem Alisik a cucerit publicul încă de la primele lui apariții în piese de teatru, seriale și filme artistice de excepție și astăzi se numără printre cei mai apreciați și valoroși actori ai Turciei. Îndrăgitul actor continuă să ducă mai departe cu mândrie renumele părinților lui, doi mari actori Sadri Alışık și Çolpan İlhan.
Adevăratul motiv pentru care marele actor Kerem Alışık a părăsit distribuția serialului Mă numesc Zuleyha
Deși are 61 de ani, Kerem Alisik continuă să se implice în proiecte de amploare deoarece publicul așteaptă cu nerăbdare să-l urmărească în producții noi datorită talentului sau desăvârșit și a carismei sale uluitoare. Cel mai recent rol jucat magistral a fost cel din serialul de succes, Mă numesc Zuleyha, în care a dat viață personajului Ali Rahmet Fekeli, un caracter puternic, pe care l-a acceptat că pe mare provocare a carierei sale.
Publicul a fost fascinat de prestația celebrului actor, care a reușit să se transpună perfect în pielea personajului sau, ajungând să adore atât locurile minunate în care s-au desfășurat filmările, cât și personajul jucat cu multă dăruire și pasiune.
Însă la un moment dat chiar la începutul sezonului al patrulea al producției Mă numesc Zuleyha, renumitul actor Kerem Alisik a părăsit distribuția, motivul fiind aparent, conform scenariului, decesul lui brusc, spre marea dezamăgire a publicului care și-ar fi dorit să-l urmărească până la final.Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
La scurtă vreme de la plecarea marelui actor de pe platourile de filmare ale serialului, presă din Turcia a lansat un zvon potrivit căruia, Kerem Alisik ar fi fost oarecum nevoit să părăsească de fapt distribuția deoarece și el ar fi vrut să rămână până la sfârșit pe baricade. Se pare că pe parcursul filmărilor, celebrul actor ar fi avut câteva discuții aprise cu mai tânărul lui coleg de breaslă, Murat Unalmis (cel care a dat viață personajului Demir Yaman).
Cei doi actori și-ar fi adresat replici aprige și chiar jignitoare și astfel din cauza acestor tensiuni iscate pe platourile de filmare, în cele din urmă Kerem Alisik s-a văzut nevoit să renunțe la rolul sau și să se retragă brusc. Îndrăgitul actor a fost surprins ulterior de jurnaliști care l-au întrebat dacă motivul enunțat mai sus a stat la baza deciziei lui de a părăsi distribuția serialului Mă numesc Zuleyha, în care pusese atât de mult suflet, însă celebrul Kerem Alisik nu a vrut să răspundă, dar nici nu a negat acel zvon,
semn că a existat totuși un sâmbure de adevăr în tot ceea ce s-a speculat anul trecut, după ce actorul a părăsit platourile de filmare din orașul Adana.