Adevăratul motiv pentru care superba actriță Șifanur Gül a părăsit distribuția serialului Melek, în care a jucat rolul Ikra, înainte de încheierea filmărilor! Și-a dorit să plece sau totul s-a întâmplat potrivit scenariului?

Autor: Daniela Iliuta
Actualizat: 03 nov 2023, 15:00

Șifanur Gül, o stea a cinematografiei turcesti

Sursa: Captură KANAL D

Șifanur Gül a jucat rolul Ikra în serialul Melek și a încântat publicul cu gingășia și frumusețea ei! Iată de ce s-a retras tânăra actriță din distribuția producției cu puțin timp înainte de încheierea filmărilor!

Șifanur Gül are frageda vârstă de 25 de ani și cu toate acestea actrița a reușit să fascineze publicul cu talentul desăvârșit și cu frumusețea ei răpitoare încă de la primele sale apariții pe micile ecrane. De aproape cinci ani de când a jucat primul rol, tânăra actrița a avut o activitate intensă pe platourile de filmare și a jucat impecabil, adaptându-se la orice scenariu. Unul dintre cele mai recente proiecte din care a făcut parte carismatică actrița a fost serialul Melek, în care telespectatorii au îndrăgit-o din prima clipă și au regretat enorm momentul în care aceasta a

părăsit brusc distribuția producției, când personajul ei a decedat.

Șifanur Gül a jucat rolul Ikra în serialul Melek și a încântat publicul cu gingășia și frumusețea ei

Șifanur Gül a venit pe lume în anul 1995, în capitala Turciei, Ankara, într-o familie înstărită, în sânul căreia a fost educat exemplar și a primit sprijin financiar și moral în realizarea tuturor obiectivelor sale pe plan profesional.

După încheierea liceului, ambițioasa tânăra a intrat la Facultatea de Teatru din cadrul Universității de Stat din Ankara, pe care a absolvit-o cu succes.

Citește și: Sfioasa Ikra din serialul Melek, o actriță talentată și apreciată în Turcia! Iată cum arată tânăra Șifanur Gül fără machiaj, când nu se află în lumina reflectoarelor

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Seyran din serialul Melek, apariție de senzație alături de soțul ei! Iată cum a fost surprinsă superba actriță Yağmur Özbasmacı Mermer, în compania celui mai iubit bărbat din viața sa

În anul 2019, Șifanur a debutat pe platourile de filmare ale serialului Sevdim Seni Bir Kere, care i-a deschis calea către cariera de succes din prezent. Au urmat alte câteva roluri care i-au adus mari reușite.

În anul 2021, tânăra a fost cooptată în distribuția producției Melek, în care a primit rolul secundar Ikra, ce s-a dovedit a fi încă un real succes pe plan profesional. Fanii serialului au fost dezamăgiți în clipa în care tânăra a părăsit distribuția, după ce personajul ei a decedat.

Chiar dacă totul părea că s-a petrecut conform scenariului, Sifanur a publicat la scurt timp pe contul ei de socializare imagini în care apărea pe platourile de filmare ale altui proiect, ceea ce ar fi putut însemna de fapt adevăratul motiv pentru care

își încheiase colaborarea anterioară. Se pare că tânăra actrița a fost început să joace la scurtă vreme, în distribuția serialului Cam Tavanlar.