Informațiile conform cărora ar fi suferit un accident i-au alarmat pe membrii familiei, cât și pe fanii Paulei Seling, însă aceasta a luat imediat atitudine pentru a clarifica situația.
Care este adevărul despre accidentul de mașină în care ar fi fost implicată Paula Seling
Într-o postare publicată pe contul său de Instagram, cântăreața a dezmințit cu fermitate orice implicare într-un accident și a subliniat că este în afara oricărui pericol.
În mesajul postat pe rețelele sociale, Paula Seling și-a exprimat indignarea față de cei care răspândesc astfel de știri false doar pentru a atrage atenția și a genera trafic online. Ea a subliniat că cei care practică acest lucru nu se gândesc sub nicio formă la impactul pe care îl pot avea aceste informații asupra cititorilor, printre care s-a numărat și tatăl ei, care, până să se asigure că fiica lui este bine, a trecut prin momente de spaimă.
După ce a clarificat totul, artista a continuat mesajul într-o notă pozitivă. Aceasta le-a transmis fanilor că se pregătește intens pentru viitoarele evenimente muzicale, printre care spectacolul programat la Sala Palatului, în decembrie, precum și turneele sale naționale și europene dedicate sărbătorilor de iarnă.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Nou beneficiu pentru pensionarele cu venit de până în 3.000 de lei. Ce gratuitate vor primi acestea
Cum au reacționat fanii Paulei Seling când au aflat că nu a suferit, de fapt, niciun accident
Spre final, Paula Seling le-a transmis fanilor să nu dea crezare oricărei știri pe care o citesc online și să fie foarte atenți la sursele de unde își obțin informațiile.
„Bună dimineața! Dragii mei, am fost atenționată că, în online, circulă informația conform căreia, recent, am avut un accident de mașină (Doamne ferește!) în urma căruia am fost grav rănită. Vă scriu de acasă, perfect sănătoasă și vă asigur ca nu a avut loc niciun incident de acest fel în viața mea. Sunt bine, mă pregătesc intens pentru spectacolul de pe 17 Decembrie de la Sala Palatului și pentru turneul European și cel Național, de sărbători.
În momentul în care au aflat că, de fapt, Paula Seling se află în afara oricărui pericol, fanii au răsuflat ușurați și i-au transmis gânduri bune, în secțiunea de comentarii a postării: „Doamne ajută!/ Bine că ești bine! Succes maxim!/ Multă sănătate!”.