Adevărul despre relația dintre Dorobanțu și Teodora! Andreea Mantea l-a supus la „interogatoriu” pe concurent: „Știa că vine aici în casă...”

Author: Diana Ghita
Actualizat: 22 ian 2025, 23:47

Ediția de miercuri, 22 ianuarie, a emisiunii „Casa iubirii” a adus în prim-plan o serie de controverse legate de Dorobanțu și posibila sa legătură cu Teodora, fata cu care acesta a avut o relație de cunoaștere în finalul sezonului 3.

Subiectul a fost intens dezbătut atât de către fete, cât și de Andreea Mantea, care a ridicat semne de întrebare cu privire la comportamentul lui Dorobanțu.

Teodora încă se gândește la Dorobanțu

Andreea Mantea a deschis discuția întrebându-l pe Dorobanțu despre motivul pentru care Teodora continuă să reposteze conținut legat de el pe rețelele sociale: „De ce repostează Teodora?”. Dorobanțu a negat orice implicare, afirmând că nu poate controla acțiunile unei persoane din afara competiției: „De unde să știu eu, doamna Andreea? Ce vină am eu că o fată repostează chestii despre mine?”.

Subiectul a stârnit opinii diferite în rândul fetelor din casă. Iasmina a susținut că, dacă lui Dorobanțu i-a trecut și a decis să participe la un nou sezon, acest lucru nu ar trebui să reprezinte o problemă, chiar dacă Teodora încă are sentimente pentru el.

„Dacă lui i-a trecut și a decis să vină sezonul următor, asta nu înseamnă că trebuie să-i treacă și ei,” a declarat Iasmina.

Criss a fost de altă părere, considerând că acțiunile Teodorei ar putea complica lucrurile: „Dacă ar fi avut ceva pentru el și știa că vine aici în casă să-și găsească iubirea, nu ar mai fi repostat, tocmai cu gândul că poate pe el o să-l încurce”.

Citește și: Dorobanțu aruncă bomba, după ce a făcut-o pe Criss să plângă în gală! „Mi-ai dat impresia că-ți place să te cerți”

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Care este documentul care trebuie să fie depus de către pensionari, la Casa de Pensii? Are legătură cu pensia

Ce spune Dorobanțu despre legătura cu Teodora

Andreea Mantea a continuat să-l întrebe pe Dorobanțu despre sentimentele sale pentru Teodora și despre posibilitatea ca acesta să fi rămas cu ceva nerezolvat între ei. Dorobanțu a respins aceste ipoteze, insistând că totul s-a terminat înainte ca el să intre în sezonul 4.

„Ce a fost s-a terminat, nu mai există. Din partea mea, s-a pus punct din momentul în care am venit aici”, a spus el.

Când a fost întrebat dacă Teodora i-a trimis mesaje, Dorobanțu a negat categoric, menționând doar că aceasta îi oferă like-uri la postări. De asemenea, el a precizat că nu dorește să încalce regulamentul vorbind cu ea, lucru care i-ar putea atrage eliminarea din competiție.

Citește și: Dorobanțu a recunoscut ce se întâmplă, de fapt, între el și Teodora: „Ne-am găsit…”. Cum au reacționat fetele din casă

Fetele cred că Dorobanțu nu a încheiat-o cu Teodora
[Sursa: Captură KANAL D]

Această situație continuă să ridice întrebări în rândul fetelor din casă, iar reacțiile lor vor decide dacă subiectul se va încheia aici sau va influența relațiile lui Dorobanțu în competiție.