Cu permisul reținut, Ana Morodan a continuat să conducă, asta după ce a refuzat prelevarea de probe biologice. De asemenea, vedeta se afla sub influența alcoolului și a substanțelor interzise.
Primele declarații ale Anei Morodan după incident
„Am condus fără carnet. Nu am consumat nicio substanță, doar am condus fără carnet. Am luat pastile de somn că sunt insomniacă.
Ieri, Ana Morodan a fost reținută de polițiștii din Brigada Rutieră pentru 24 de ore, după ce a fost oprită în trafic de două ori. Inițial, a fost oprită în trafic marți, în jurul orei 16:00, când a refuzat să i se recolteze probe biologice.
După primul dosar penal, Ana Morodan s-a urcat iar la volan și a fost oprită de agenții Brigăzii Rutiere în jurul orei 23:00, când a acceptat să fie testată.
În urma testării, a rezultat o concentrație de 0,05 g/l alcool pur în sânge și un consum de substanțe halucinogene.Ca urmare faptelor sale, Ana Morodan s-a ales cu două dosare penale în aceeași zi. În cursul zilei de ieri, influencerița a fost dusă în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Mesajul Adelinei Pestrițu, după ce Ana Morodan și-a cerut scuze public
După ce „contesa digitală” și-a cerut scuze pe Internet, Adelina Pestrițu i-a transmis un mesaj de încurajare. Fanii Anei Morodan, de asemenea, au încercat să o consoleze, considerând că a fost doar o greșeală.
„Toti oamenii gresesc. Capul sus!”, este mesajul lăsat de Adelina Pestrițu, la postarea în care Ana Morodan și-a cerut scuze pentru faptele ei.
„Pentru copiii si tinerii care mă urmăresc și care visează să fie și ei influenceri. Nu faceți ca mine. Să nu vă credeți mai puternici decât viața, să nu vă lăsați seduși de celebritate și să riscați totul pentru asta. Să nu vă faceți că zâmbiți și că sunteți fericiți când nu mai e niciun pic de soare în viața voastră. Nu merită.
Pentru toți ceilalți, am greșit, îmi pare rău că v-am dezamăgit și sunt recunoscătoare că n-am făcut și mai mult rău.
Am vrut doar să fiu o fată iubită și fericită.
Acum mi-aș dori să fie posibilă o lume ca într-o poveste pe care am auzit-o odată. Într-o comunitate din Africa, când un om greșește, tot satul vine și îl mângâie și îl îmbrățișează. Ei cred că toți suntem buni și avem nevoie mai mult ca oricând de înțelegere și dragoste umană, atunci când greșim. Fiind blânzi cu cel care a greșit, îl ajută să se reconecteze la natura lui adevărată, cea buna. Aveți grijă de mintea și sufletul vostru”, este mesajul transmis de Ana Morodan, după ce a fost prinsă la volan sub influența alcoolului și a halucinogenelor.