Adrian Chesnoiu a luat decizia de a-și da demisia din funcția pe care o avea. Anunțul a fost făcut prin intermediul unei postări în mediul online, declarând și că se „autosuspendă” din PSD. Cu toate acestea, Chesnoiu a declarat că nu a comis nicio faptă împotriva legii, fie ea de corupție sau penală.
Mai mult decât atât, Adrian Chesnoiu le-a cerut deputaților să voteze pentru ridicarea imunității sale parlamentare, pentru ca procesul de cercetare să înceapă, potrivit digi24.ro.
Citeste si: Ajutoare de stat pentru crescătorii români de animale. Europa ne trimite aproape 100 de milioane de euro
„NU am săvârșit nicio faptă de natură penală sau de corupție și mi-am desfășurat mereu cu integritate și cu dedicare activitatea mea executivă!
În urma apariției în spațiul public a unor suspiciuni cu privire la activitatea mea ministerială, am luat următoarele decizii: Le solicit tuturor deputaților din toate partidele vot pentru ridicarea imunității parlamentare, deoarece eu consider că suntem cu toții egali în fața legii și vreau să
Mă retrag din funcția de ministru- nu vreau să planeze nicio suspiciune asupra activității mele guvernamentale. De asemenea, mă autosuspend din Partidul Social Democrat!
Vă mulțumesc tuturor celor care aveți încredere în mine, în nevinovăția mea și în toate lucrurile bune pe care le-am făcut! Doamne ajută!”, a scris acesta în mediul online.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Ce reacție a avut Guvernul cu privire la decizia lui Adrian Chesnoiu?
La scurt timp după ce acesta a anunțat că demisionează din funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Guvernul a precizat faptul că „prim-ministrul României Nicolae-Ionel Ciucă a luat act de anunțul demisiei domnului Adrian Chesnoiu din funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Guvernul României își menține angajamentele de a asigura standardele de integritate și profesionalism necesare bunei funcționări a Executivului”.
Mai mult decât atât, DNA a formulat o cerere pentru a putea fi ridicată imunitatea parlamentară a unui deputat din Parlament a cărui funcție deținătoare era și de ministru. Această decizie a fost luată cu scopul de a permite începerea cercetării acestuia pentru abuz în serviciu în ceea ce privește organizarea de angajare în minister, fiind vorba de Adrian Chesnoiu.
Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, susține că nu crede că Adrian Chesnoiu este vinovat și laudă reușitele sale ca ministru.
„Cunoscându-l pe Adrian Chesnoiu, personal am dubii, din relaţia directă avută cu colegul meu deputat şi ministru al Agriculturii. Ce a făcut pentru agricultura română, n-o spunem noi PSD, o spun fermierii“, a declarat acesta, la Digi24, conform adevarul.ro.