Controversele au început la scurt timp după ce s-a dat startul campaniei de vaccinare în România. Astfel, românii s-au împărțit în două tabere, pro și contra vaccinului anti-Covid-19. Acum, medicul Adrian Streinu-Cercel a vorbit public despre vaccin, menționând ce au arătat testele în cazul persoanelor care au primit deja prima doză de vaccin.
Ce s-a descoperit în cazul persoanelor care s-au vaccinat împotriva noului coronavirus?
Vaccinul anti-Covid-19 este văzut de autorități drept cea mai sigură cale prin care poate fi stopată pandemia de coronavirus. Cu toate acestea, un număr mare de români încă privesc vaccinul cu neîncredere. Medicul Adrian Streinu-Cercel vine cu vești bune în legătură cu acest subiect. Se pare că testele efectuate au arătat că persoanele care au primit deja prima doză de vaccin au dezvoltat anticorpi protectori la virus, ceea ce înseamnă că a doua doză va consolida răspunsul la virus.
"Am făcut niște teste la cei care s-au vaccinat în prima tură, chiar înainte de a doua administrare aveau anticorpi protectori. E de așteptat ca a doua doză să consolideze răspunsul la virus. După a doua doză, la șapte zile, putem fluiera liniștiți că nu mai suntem la risc de a dezvolta infecții severe.", a spus Adrian Streinu-Cercel, potrivit digi24.ro.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Până când vom mai purta masca de protecție?
Adrian Streinu-Cercel a precizat că masca de protecție rămâne în continuare importantă pentru a preveni infectarea cu noul coronavirus, specialistul adăugând că aceasta va fi obligatorie până în 2022.
„Masca va fi obligatorie categoric până în 2022. Vaccinul ne protejează pe dinăuntru, nu la nivelul mucoaselor. Dacă dăm masca jos, e posibil să luăm virusul și să îl dăm celor care nu sunt imunizați. Măsurile de precauție de până acum trebuie menținute și chiar întărite, pentru ca imunizarea prin vaccinare și măsurile de protecție să ducă la reducerea foarte rapidă a circulației virusului", a adăugat Adrian Streinu-Cercel.
Citeste si: Klaus Iohannis s-a vaccinat live contra Covid-19! Primele declarații ale președintelui