Adriana Bahmuțeanu, la capătul puterilor. De ce nu își poate recupera jurnalista cei doi copii, după moartea lui Silviu Prigoană: „Asta îmi mai lipsește”

Autor: Laura Macovei
Actualizat: 25 nov 2024, 20:04

Vedeta dorește să-i recupereze pe cei mici, însă întâmpină numeroase piedici

Sursa: Facebook

Adriana Bahmuțeanu, cunoscuta jurnalistă și personalitate TV, se confruntă cu o serie de provocări juridice în lupta sa de a-și lua copiii acasă. Luni, 25 noiembrie, ea s-a prezentat din nou în fața instanței, în cadrul unui proces ce implică cei doi fii pe care îi are cu fostul ei soț, Silviu Prigoană.

Vedeta dorește să-i recupereze pe cei mici, însă întâmpină numeroase piedici. La acest termen, procesul a fost amânat cu o săptămână, datorită intervenției neașteptate a unei asociații din Constanța, care a solicitat să se implice în dosar.

Citește și: Motivul pentru care Silviu Prigoană le-a interzis celor doi copii să o vadă pe Adriana Bahmuțeanu! Noi detalii ies la iveală: „Maximus venea pe ascuns să mă vadă...”

Intervenția asociației și suspiciunile Adrianei Bahmuțeanu

Potrivit avocatei sale, Adriana Bahmuțeanu nu a fost informată în prealabil despre această intervenție, iar cererea depusă de asociație nu le-a fost comunicată înaintea termenului de judecată. Deși implicarea unor organizații în astfel de procese este legală, instanța are posibilitatea de a respinge această intervenție.

„La termenul de astăzi s-au discutat probele de care se folosesc părțile, s-a discutat despre posibilitatea unei expertize a copiilor.

Doamna Bahmuțeanu este supărată pentru că s-a acordat un nou termen, pentru lunea următoare, ceea ce înseamnă că ea este ținută încă o săptămână departe de copii. În dosar, o asociație despre care noi nu știm nimic, care se numește Daria Constanța, a făcut o cerere de intervenție, care nu a fost comunicată părților. Astăzi am luat cunoștință de asta, în mod corect instanța de jucată trebuie să aibă răgazul să îi citeze”,
a
declarat avocata Adrianei Bahmuțeanu pentru  Viva.ro.

Adriana Bahmuțeanu a sugerat că băieții mai mari ai fostului ei soț, Silvius și Honorius, ar putea fi implicați în această acțiune, fiind o tentativă de a o ține la distanță de copii.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Pensionarele vor primi 375 de lei, pe lângă pensie, în luna decembrie. Cine beneficiază de această sumă?

Jurnalista și avocata sa au subliniat că nu cunosc fondatorii asociației respective și că nu au fost contactate de nimeni din cadrul organizației.

„Este clar pe mână cu frații vitregi această asociație, ca să ne tergiverseze procesul! Dar cu ce ocazie vin ei? Dacă voiau să intervină, domnii de la asociație puteau să mă contacteze, dar nu m-a sunat nimeni, nu mi-a trimis nimeni nici un mail, nimic.

Vin acum și intervin în procesul meu. O să vă dau tuturor datele acestei asociații să-i sunați dumneavoastră să-i întrebați în ce calitate intervin ei. Dacă doreau să ofere sprijin, puteau să mă contacteze, dar să mă lase în pace! Asta îmi mai lipsește, o asociație din Constanța… Nu am nevoie de așa ceva!”, a spus Adriana Bahmuțeanu.

Pe parcursul procesului, au fost vehiculate acuzații la adresa Adrianei Bahmuțeanu, insinuând că aceasta nu ar fi o mamă potrivită pentru cei doi copii.

Cu toate acestea, nu au fost prezentate probe concrete pentru susținerea acestor afirmații, iar echipa de apărare a vedetei nu a putut examina acuzațiile.

„Avocatul lui Honorius Prigoană s-a supărat pe noi că vă povestim din dosar! În continuare au o atitudine dualistă, în sensul că susțin în cadrul aceleiași fraze și în cadrul aceluiași termen, pe de o parte că dânșii nu ar împiedica minorii să ajungă la mamă, pe de altă parte, că nu ar trebui să stabilească instanța domiciliul copiilor la mamă. Deocamdată nu sunt probe depuse la dosar, sunt doar afirmații lipsite de suport, că doamna Bahmuțeanu nu ar fi o mamă bună cum ar fi ei frați buni”, a adăugat avocata Adrianei Bahmuțeanu.