”Ai ajuns să ne fie rușine că porți numele de Prodan” Anamaria Prodan, dezvăluiri despre cel mai dur capitol din viața ei. Cum a ajuns impresara să plece în America fără nimic, doar cu un geamantan cu haine
Anamaria Prodan a făcut dezvăluiri fără precedent despre cel mai negru capitol din viața ei și despre decizia de a pleca în America, acolo unde și-a clădit o nouă viață alături de bărbatul iubit.
Anamaria Prodan nu s-a temut niciodată de schimbări sau să o ia de la zero. Impresara a povestit cum a ajuns să-și clădească o viață în America, departe de casă, alături de bărbatul iubit și de un geamantan cu haine, dar și cum a îndurat disprețul familiei.
Anamaria Prodan:”Am vrut să demonstrez că pot să-mi iau viața de la capăt”
Invitată în emisiunea ”În Oglindă”, Anamaria Prodan a vorbit despre cel mai dur capitol din viața ei, despre cum a fost renegată de familie și decizia de a pleca în America.
”Am venit de la club într-o seară și era acasă mama și cei doi frați ai ei, care fratele Titus era un tip foarte deștept și cumplit de dur.
Când am intrat în casă, foarte mândră, casa mea, ce faceți aici, eram conducător eu și mi-a zis ”vai de capul tău cum ai ajuns, ai ajuns să ne fie rușine că porți numele de Prodan”(...) Ceva cumplit. Pentru mine au fost cele mai cumplite cuvinte, pentru că se bătea cap în cap cu ceea ce mă învăța tatăl meu, să fiu demnă, mândră, nimeni să nu poată să-mi zică ceva, să nu greșesc, să tind spre perfecțiune.
Când m-am uitat așa la el, am văzut în ochii lui albaștri un dispreț, am făcut stânga împrejur și am ieșit din casă, m-am dus și m-am plimbat prin parcul Ioanid câteva ore(...) Stăteam și vorbeam cu mine, nu e bine, ăsta nu este un drum care duce la ceva bun, n-ai cum să stai o viață în discotecă, n-ai cum să cheltui o viață banii pe care îi ai in cazinou(...)
am zid ok, de mâine s-a terminat, s-a închis și capitolul ăsta. Ăla a fost capitolul vieții mele, ăla pe care eu l-am ales, eu l-am experimentat, eu mi-am făcut mii de cucuie, eu mi l-am tratat și eu l-am închis”, a spus Anamaria Prodan despre cel mai negru capitol din viața ei.
”Am ales America pentru că primul meu soț juca baschet de performanță în America, era la facultate(...) Am plecat fără nimic, nu am luat absolut nimic, doar un geamantan cu niște haine, atât. Și eu și primul meu soț la fel, fără niciun ajutor din partea nimănui, ne-am construit viața”, a mai spus Anamaria Prodan despre decizia de a pleca în America.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.