Aceasta strategie vizeaza atragerea de noi venituri de catre YouTube si de cele cateva mii de parteneri ai acestui site. De asemenea, prin aceasta strategie, YouTube ar putea sa atraga noi creatori de continut, care isi doresc un alt model de venituri decat cele provenite din publicitatea postata pe site-ul de partajare de fisiere video.
Reprezentantii YouTube au mai vorbit despre posibilitatea introducerii unei taxe pentru vizionarea anumitor tipuri de continut in ultimii ani, astfel ca negocierile cu creatorii de continut nu sunt surprinzatoare.
"Multi dintre creatorii de continut cu care ne aflam in parteneriat considera ca ar trebui sa beneficieze de venituri atrase de introducerea unei taxe de acces la continutul pe YouTube, fapt pentru care ne gandim la acest aspect", a declarat, marti, un purtator de cuvant al YouTube.
In prezent, YouTube atrage venituri din inchirierea sau vanzarea de filme online, la preturi cuprinse intre 1,99 si 14,99 dolari.
Peste 72 de ore de inregistrari video sunt postate pe YouTube in fiecare minut si peste patru miliarde de fisiere video sunt vizionate in fiecare zi.
Sursa: Mediafax