Ajutor de încălzire 2022. Ce se întâmplă cu românii care nu au depus cererile până pe 15 octombrie 2022

Author: Bianca Hriscu

Ajutorul de încălzire, acordat și celor care depun cererile după data de 15 octombrie 2022

Sursa: unsplash

Ajutorul de încălzire se acordă și în anul 2022 tuturor celor care au venituri reduse și se încadrează în condițiile impuse de stat. Iată ce se întâmplă cu cei care nu au depus actele până pe 15 octombrie 2022.

În anul 2022, data limită până la care pot fi depuse documentele pentru a beneficia de ajutorul de încălzire este 15 octombrie. Cu toate acestea, persoanele care îndeplinesc condițiile impuse de lege pot să depună actele și după această dată, dar în cazul lor vor apărea o serie de schimbări. Ce au anunțat autoritățile?

Ajutor de încălzire 2022. Cum se vor da banii pentru cei care depun cererile după 15 octombrie 2022? 

Pentru a beneficia de ajutorul de încălzire, românii care nu au venituri mari trebuie să depună mai multe acte la sediul primăriei, dar pot trimite actele și online sau prin poștă. Termenul limită până la care puteau să facă acest lucru a fost 15 octombrie 2022, însă autoritățile au precizat că se acceptă cereri și după această dată.

Cei care au depus cererile până la data de 15 octombrie 2022 vor afla dacă vor primi ajutorul până pe 15 noiembrie, printr-o dispoziție a primarului.

În cazul în care mai sunt persoane care fac parte din categoriile vulnerabile și care ar putea primi ajutorul pentru încălzire în timpul sezonului rece, aceștia pot depune în continuare actele și vor primi ajutorul prin dispoziția primarului începând cu luna depunerii cererii, dacă au depus actele până pe data de 20 a lunii respective. Dacă depun actele după data de 20, ajutorul va fi oferit de luna următoare, iar dacă beneficiază și de ajutor social, cei care depun cererile vor beneficia de ajutorul de încălzire din luna depunerii cererii, asta dacă ajutorul a fost stabilit în acea lună.

Practic, pentru cei care depun cererile mai târziu, ajutorul pentru încălzire va fi în continuare acordat, numai că valoarea acestuia va fi mai mică și nu va acoperi toată perioada sezonului rece.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie

Ajutorul pentru încălzire se acordă până la data de 31 martie 2023 
[Sursa: unsplash]

Citeste si: Nicușor Dan a anunțat ce se întâmplă cu prețul gigacaloriei pentru locuitorii din Capitală: „Dacă va apărea o diferență, o va suporta Primăria”

Cât timp se acordă ajutorul pentru încălzire și ce condiții trebuie să îndeplinească beneficiarii?

Autoritățile au precizat că ajutorul pentru încălzire se acordă în perioada 1 noiembrie 2022- 31 martie 2023. De acest ajutor pot beneficia persoanele din familii vulnerabile, mai exact care obțin un venit mediu net lunar de până la 1386 de lei/persoană. În cazul persoanelor singure care solicită un astfel a ajutor, venitul trebuie să fie de până la 2053 de lei.

Ajutorul de încălzire se acordă în 2022 în următoarele condiții:

  • numai pentru un singur sistem de încălzire
  • numai familiilor şi/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei
  • numai pentru o singură locuinţă (pentru locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă)
  • numai titularului contractului/convenţiei individuale încheiat/încheiate cu furnizorul
  • numai consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire, au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale şi au contracte valabile de furnizare a energiei electrice (în cazul solicitării ajutorului pentru încălzirea cu energie electrică)

Cei care se încadrează în condițiile impuse de lege pot primi ajutor pentru:

  • ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat;
  • ajutor pentru gaze naturale;
  • ajutor pentru energie electrică;
  • ajutor pentru combustibili solizi și/ sau petrolieri.

Pentru a beneficia de acest ajutor de la stat, cei interesați trebuie să depună formularul de cerere-declarație pe propria răspundere. Declarația pe propria răspundere trebuie să conțină componența familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat. 

Citeste si: Veste uriașă pentru români! Se dau 3.000 de lei de persoană! Cine poate beneficia de bani

Surse: www.mmanpis.ro,  www.avocatnet.ro