Ajutor social 2023. S-au modificat modelele de cereri și anchete sociale pentru acordarea ajutorului social, a alocației pentru susținerea familiei și a ajutorului pentru încălzire, iar acestea sunt noile modele necesare.
Citește și: O anumită categorie de români ar urma să primească două pensii. Documentul a fost semnat
Cererile necesare pentru ajutorul social au fost modificate
În Monitorul Oficial al României a fost publicată Hotărârea Guvernului pentru modificarea și completarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor privind venitul minim garantat, privind alocația pentru susținerea familiei și măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece.
Prin acest act normativ s-a modificat cererea pe care oamenii sunt nevoiți să o completeze pentru a primi aceste drepturi, astfel, noul model de cerere este unul simplificat, în cazul solicitării
Citește și: Mamele cu venituri reduse vor primi un ajutor de 2.000 de lei pentru nou-născuți din partea statului
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Noi criterii pentru acordarea ajutoarelor de urgență au fost introduse
Acestea nu sunt singurele modificări ce au avut loc, au mai fost adăugate și unele criterii pentru acordarea ajutoarelor de urgență, cum ar fi:
- gradul de distrugere a locuinței și a bunurilor deținute de familie sau de persoana singură;
- tipul locuinței;
- bolile și afecțiunile medicale și gravitatea acestora;
- perioada de tratament medical și de recuperare medicală;
- asigurarea obligatorie a locuinței potrivit prevederilor Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, republicată și cuantumul despăgubirii;
- nivelul de decontare al serviciilor medicale, al medicamentelor, al ortezelor, protezelor, dispozitivelor medicale etc. de către casele de asigurări sociale de sănătate sau de terți;
- calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate;
- calitatea de asigurat în sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale;
- tipul familiei și numărul membrilor din familie;
- veniturile nete lunare pe membru de familie sau ale persoanei singure;
- nivelul de îndatorare al persoanei sau familiei ce poate determina situații de risc de excluziune socială;
- posibilitatea de susținere din veniturile proprii, fără afectarea nevoilor de trai minimale definite de Legea asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare, a cheltuielilor suplimentare generate de situația de necesitate sau deosebită;
- complementaritatea unor forme de sprijin din surse publice sau private.
Beneficiarii ajutorului de urgență vor fi nevoiți să prezinte mai multe documente doveditoare, precum:
- documente eliberate de autoritățile competente pentru constatarea calamităților naturale, incendiilor, accidentelor;
- polița de asigurare împotriva dezastrelor naturale și sau/înscrisul de constatare și evaluare a prejudiciilor, precum și de stabilire a cuantumului despăgubirii în cazul producerii riscului asigurat potrivit prevederilor Legii nr.260/2008 privind asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, republicată;
- adeverință și/sau scrisoare medicală eliberată de medicul de familie sau de medicul specialist, precum și alte documente medicale justificative eliberate de autoritățile competente în domeniu care să ateste situația de dificultate invocată în cerere;
- pentru achiziția de echipamente, dispozitive medicale, proteze, orteze sau alte materiale sanitare, dovada eliberată de autoritățile competente privind costul total al acestora, precum și cheltuielile suportate de acestea;
- alte documente, la solicitarea reprezentantului/reprezentanților agenției teritoriale care efectuează ancheta socială, în funcție de situația constatată.
Pentru acordarea ajutoarelor de urgență s-au stabilit noi termene, astfel vor fi necesare maximum 10 zile lucrătoare pentru efectuarea anchetelor sociale, de la data înregistrării cererii, maximum 5 zile lucrătoare pentru avizarea anchetei sociale de către primarul localității de domiciliu/reședință, de la data transmiterii acesteia de către agenţia teritorială și maximum 3 zile lucrătoare pentru avizarea anchetei sociale de către prefectul județului unde are domiciliul/reşedinţa solicitantul ajutorului de urgenţă, de la data transmiterii acesteia de către agenţia teritorială.
Citește și: Cu cât se majorează pensiile de anul viitor! Valoarea punctului de pensie 2023
Sursa: mmuncii.ro