„Ajutor! Sunt sechestrată!”. Cum au fost oamenii legii puși pe drum degeaba de o provocare la un joc

Autor: Andreea Buinoschi

Ca și cum nu ar fi fost suficient, aceasta a spus chiar că este amenințată cu moartea

Sursa: Pixabay

Polițiștii din Mehedinți au fost puși pe jar degeaba de mai mulți petrecăreți „glumeți”. O femeie, care a pierdut la unul dintre jocurile pe care le jucau, a fost pedepsită și pusă să sune la poliție, pentru a denunța o faptă care nu exista.

O femeie din Mehedinți a sunat disperată la 112, spunând că este sechestrată. Oamenii legii s-au mobilizat degeaba, căci aceasta nu avea nimic, ci doar executa o pedeapsă pe care o primise, după ce pierduse un joc.

O femeie a mințit că este sechestrată, după ce a pierdut la un joc

O femeie a sunat la 112 și a cerut ajutor, spunând că este sechestrată.

Ca și cum nu ar fi fost suficient, aceasta a spus chiar că este amenințată cu moartea, după care, dintr-o dată, a închis telefonul, conform Actual Mehedinți.

Oamenii legii au reușit să identifice locul din care a sunat și au plecat direct acolo. Când polițiștii au ajuns, femeia se afla într-un apartament, împreună cu alte cinci persoane și le-a mărturisit acestora că nu a pățit nimic și că totul a fost doar o provocare.

Tânăra cu chef de glume era din comuna Telești, județul Gorj și a rămas și fără 4.000 de lei, căci a fost amendată. Conform legislației, dacă o persoană sună degeaba la 112, aceasta va fi amendată cu o sumă între 1.000 și 2.000 de lei.

Citește și: Cum a reușit un minor din Brăila să pornească o mașină fără cheie. Băiatul a fost prins de un polițist aflat în timpul liber

În cazul în care echipele de intervenție se și deplasează la locul cu pricina, cum a fost în cazul femeii, amenda poate ajunge până la 4.000 de lei.

Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Cadavrul unui bărbat a fost găsit plutind în râul Dâmbovița

Un apel la 112, efectuat astăzi, 27 martie, în jurul orei 17:40, anunța că, în râul Dâmbovița, în sectorul trei, plutește un cadavru.  Polițiștii și procurorii au deschis o anchetă și încearcă să afle toate informațiile necesare.

În urma apelului efectuat la 112, la fața locului, s-au deplasat imediat mai mulți polițiști și un echipaj medical.

Cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru bărbatul respectiv și au fost nevoite să declare decesul.

Cadavrul bărbatului a fost transportat la INML, pentru ca necropsia să fie efectuată, iar cercetările au fost preluate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri.

Citește și: Cine este românul care a murit în Italia, după ce a fost lovit de o camionetă, în timp ce se afla pe motocicletă. Acesta avea o fată de cinci ani

„La data 27 martie a.c., în jurul orei 17.40, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 13 au fost sesizaţi, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat, se află pe cursul apei Dâmboviţa, în zona Sectorului 3. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, precum şi un echipaj medical care a constatat decesul persoanei”, a anunțat Poliția Capitalei în seara de 27 martie,