Cu ajutorul oferit de la stat, în valoare de 250 de lei, pensionarii cu venituri mici vor putea să își procure medicamente.
Pensionarii își vor putea cumpăra medicamente cu voucherele de 250 de lei
Potrivit unui proiect depus în Senat, sprijinul financiar în valoare de 250 de lei primit, o dată la două luni, de pensionari și de alte persoane cu venituri mici pentru asigurarea de alimente și mese calde se va putea folosi, potrivit unei propuneri legislative aflate în dezbaterea senatorilor de miercuri, și pentru cumpărarea de medicamente.
Citește și: Vouchere Sociale 2023: Veste excelentă! Banii pentru prima tranșă intră mai repede pe card!
Scopul acestui proiect este de a modifica cadrul legal prin care se acordă sprijinul material de 250 de lei o dată la două luni, în sensul includerii în lista bunurilor ce pot fi cumpărate cu acești bani și a medicamentelor.
Prima modificare adusă proiectului va fi înlocuirea “suport electronic pentru produse alimentare şi mese calde” cu sintagma “suport electronic pentru medicamente, produse alimentare şi mese calde”.
Totodată, în cazul medicamentelor care se eliberează cu prescripție medicală, din valoarea tichetelor sociale se va putea achita doar valoarea necompensată din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
În schimb, pentru medicamentele care se eliberează fără prescripție medicală, din valoarea tichetelor sociale se vor putea achita doar medicamentele prescrise de un medic, după cum apare în proiect. Măsura este necesară, potrivit inițiatorilor, deoarece “grupurile vulnerabile din punct de vedere material sunt expuse unui risc crescut de sănătate datorat lipsei accesului la servicii de sănătate adecvate, precum şi condițiilor de viață precare.
Includerea medicamentelor ar ajuta la asigurarea accesului la tratament pentru acești beneficiari, în special pentru acoperirea coplăţii pentru medicamentele compensate în procent mai mic de 100%”.Cine va putea beneficia de acest ajutor
Prin OUG 63/2022 se stabilește că de aceste ajutoare pot beneficia:
- pensionarii ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 1.700 lei;
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
- persoanele- copii și adulți- încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 1.700 lei;
- familiile cu cel puțin doi copii în întreținere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei;
- familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 de lei;
- familiile și persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social;
- persoanele fără adăpost.
Tichetele sociale, în valoare de 250 de lei, urmează să fie distribuite la fiecare două luni, în șase tranșe.
Citește și: Ce ajutoare sociale vor primi românii din mediile vulnerabile în 2023
De reținut este faptul că aceste calcule se fac doar pe sumele nete obținute de fiecare membru în parte, pe care le poate avea o persoană: pensii, venituri din drepturi acordate în baza legilor cu caracter
special, venituri din cedarea folosinței bunurilor, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, venituri din premii și jocuri de noroc sau venituri din alte surse.Pentru a fi aplicat acest proiect trebuie adoptat de Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.
Sursă: avocatnet.ro