Ajutor de deces 2023. Cu cât se va majora ajutorul de deces, începând cu anul viitor. Condiții de accesare a banilor

Autor: Cristina Mocanu
Actualizat: 08 sep 2023, 03:50

Ajutorul pentru acoperirea unei părți din costurile de înmormântare ar urma să fie majorat din 2023.

Sursa: https://pixabay.com/

Ajutorul de deces s-ar putea majora din 2023. Ce propuneri sunt în dezbatere?

Potrivit unui proiect de lege care se află pe în dezbatere, ajutorul de la stat în caz de deces se va majora din 2023.

Care ar urma să fie valoarea pentru ajutorul de deces 2023

Potrivit unui  proiect de lege  care se află dezbatere, valoarea ajutorului  de deces va fi stabilită la 6.789 de lei, în cazul asiguratului sau pensionarului și 3.395

de lei, în cazul unui membru de familie al asiguratului sau al pensionarului. Astfel că, valoarea ajutorului de deces urmează să crească cu aproape 700 de lei peste valoarea din momentul de față, respectiv 6.095 de lei.

De menționat este faptul că proiectul trebuie adoptat la Guvern și Parlament, promulgat de președintele țării, Klaus Iohannis, și publicat în Monitorul Oficial, astfel încât să fie aplicat.

Citește și: Ajutor financiar în valoare de 1000 de lei. Cine sunt românii care primesc bani în plus în 2023

Potrivit  Legii 263/2010, ajutorul se acordă în cazul decesului asiguratului sau al pensionarului, iar de el beneficiază o singură persoană care face dovada că a suportat cheltuielile ocazionate de deces și care poate fi, după caz, soțul supraviețuitor, copilul, părintele, tutorele, curatorul sau, în lipsa acestora, oricare persoană care face această dovadă.

De obicei ajutorul de deces este acordat în baza unei cereri și a certificatului de deces, iar asta înseamnă că că banii trebuie ceruți, deoarece ei nu vin automat, iar ajutorul se va achita în termen de cel mult trei zile lucrătoare de la depunerea solicitării.

De altfel, atunci când este vorba de decesul unui membru al familiei al asiguratului sau al pensionarului, dar acesta nu este trecut ca asigurat în evidențele statului,   Legea 263/2010 stabilește că ajutorul poate fi în continuare cerut, dar valoarea acestuia va fi jumătate din cuantumul pentru cei asigurați.

- Actele necesare acordării ajutorului de deces, după caz, sunt:

- cerere pentru acordarea ajutorului de deces (anexa nr.

11);

- certificat de deces (original şi copie);

- act de identitate al solicitantului (original şi copie);

- acte de stare civilă ale solicitantului, din care să rezulte gradul de rudenie cu decedatul, sau, după caz, actul care atestă calitatea de tutore, curator, mandatar (original şi copie);

- dovada că solicitantul a suportat cheltuielile ocazionate de deces (original şi copie);

- act medical emis sau vizat de medicul expert al asigurărilor sociale, prin care se atestă boala care l-a făcut inapt şi data ivirii acesteia, în cazul copilului inapt în vârstă de peste 18 ani (original);

- adeverință care să certifice că, la data decesului, membrul de familie cu vârsta cuprinsă între 18 şi 26 de ani urma o formă de învățământ organizată potrivit legii (original);

- adeverință eliberată de angajator din care să rezulte că persoana decedată avea calitatea de asigurat la data decesului, respectiv extras din REVISAL, după caz;

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

- dovada că membrul de familie nu era asigurat sau pensionar se face prin declarație pe propria răspundere a celui care solicită ajutorul de deces, după caz.

Cine va beneficia de ajutorul de deces

În cazul în care a decedat asiguratorul sau pensionarului,  ajutorul de deces se achită unei singure persoane, iar aceasta poate fi:

Citește și: Voucherele pentru alimente sunt alimentate abia în Ajunul Crăciunului. Tichete pentru facturi sunt așteptate în februarie

- Soțul supraviețuitor;

- copilul;

- părintele;

- tutorele;

- curatorul;

- oricare persoană care dovedește cu acte că a suportat cheltuielile ocazionate de deces, dacă nu există altă solicitare din partea persoanelor menționate mai sus.

În cazul în care un membru de familie al asiguratorului sau al pensionarului moare, ajutorul de deces se achită asiguratorului sau pensionarului al cărui membru de familie a decedat, iar banii vor fi obținuți de către:

- Soțul/soția;

- copiii proprii, copiii adoptați, copiii aflați în plasament familial sau cei încredințați spre creștere şi educare familiei, în vârstă de până la 18 ani sau, dacă își continuă studiile, până la terminarea acestora, fără a depăși vârsta de 26 de ani, copiii indiferent de vârstă, aflați în întreținere, dacă au devenit inapți pentru muncă din cauza stării de sănătate înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, respectiv 26 de ani;

- Părinții şi bunicii oricăruia dintre soți.

Sursă: cnpp.ro

 

 


O nouă ediție incendiară a emisiunii ”Casa iubirii”. Mâine, 9 septembrie, se încing spiritele între Gagea și Julia, în timp ce Antoni va explica pozele în care apare alături de o tânără misterioasă.