Akif Atakul din serialul Totul pentru familia mea, apariție inedită în cabina de machiaj! Iată cum a fost surprins celebrul actor Celil Nalçakan pe platourile de filmare!

Author: Daniela Iliuta
Actualizat: 29 dec 2022, 15:38

Celil Nalçakan se numără printre cei mai apreciați actori ai momentului în Turcia și se mândrește cu o vasta experiență pe platourile de filmare!

Celil Nalçakan face parte din categoria celor mai talentați și carismatici actori ai generației sale și continuă să își surprindă fanii cu noi roluri jucate magistral, în producții de excepție. De-a lungul celor 16 ani de activitate, Celil nu a renunțat nici la cea de-a două mare pasiune a să, muzică, reușind să le îmbine cu succes.

Akif Atakul din serialul Totul pentru familia mea, apariție inedită în cabina de machiaj

Deși la vârsta majoratului Celil Nalçakan se orientase, la îndemnul părinților săi către domeniul Geologiei, treptat a realizat că nu poate să renunțe la marile lui pasiuni, actoria și muzică. Astfel, după absolvirea facultății de Inginerie Geologică, din cadrul Universității Cumhuriyet din Sivas, Celil a decis să urmeze și Facultatea de Teatru, în cadrul aceleași universități. În cele din urmă a devenit așa cum visase încă din adolescență, un actor de renume și un cântăreț apreciat deopotrivă.

Citește și: Celil Nalçakan, mândru de familia sa! Iată cine sunt cele mai importante și iubite persoane din viața celebrului actor, care joacă rolul Akif Atakul în serialul Totul pentru familia mea!

În anul 2006 Celil Nalçakan a debutat pe platourile de filmare ale serialului Sila, care a reprezentat un prim pas către cariera de succes de astăzi. Talentatul actor a perseverat și a continuat să joace noi roluri care i-au adus de-a lungul anilor mari reușite pe plan profesional, dar și celebritatea mult dorită.

De curând, celebrul actor a publicat pe contul lui de socializare un scurt filmuleț în care apare la cabina de machiaj, pe platourile de filmare ale serialului Totul pentru familia mea.

Celebrul actor a adăugat și un scurt comentariu în care își anunță fanii care este ultima zi de filmări pe anul 2022.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Miracolul prin care Lidia Buble a fost vindecată de psoriazis, după ce tratamentele medicilor nu au dat niciun efect. „Voi nu le vedeți pentru că le acopeream cu haine. Efectiv am fost vindecată.”

Citește și: În această seară, de la ora 20:00, în serialul Totul pentru familia mea, lovitură teribilă pentru Akif Atakul! Soția sa, Nebahat îi aduce o veste tulburătoare!

 


This browser does not support the video element.

În ediția de sâmbătă, 6 iulie, a emisiunii „Casa iubirii”, Sebastian a fost atât de supărat încât a ignorat-o total pe fosta lui iubită, Roberta, în ciuda gesturilor ei de apropiere.