Alegerea bijuteriilor potrivite pentru o ținută elegantă. 5 reguli și recomandări

Autor: Diana Tilă

Bijuteriile potrivite au capacitatea de a scoate în evidență orice stil vestimentar, iar alese în mod corect îți vor aduce o notă de rafinament indiferent de outfitul pe care-l porți.

Pentru ținutele elegante, alegerea accesoriilor se face ținând cont de o serie de reguli. Prima și cea mai importantă este să nu te încarci niciodată cu prea multe bijuterii. 

Iată câteva reguli și recomandări care să te ghideze în alegerea bijuteriilor potrivite:

Compune o ținută elegantă din două piese și poart-o cu bijuterii din metale prețioase

O ținută elegantă nu înseamnă doar să porți rochii. Fii creativă și compune un outfit din două piese pe care să-l accesorizezi după bunul plac. Îți recomandăm să alegi un costum deux-pieces, cu pantalon larg și sacou, pe sub care sa pui un top fin din satin sau dantelă. Completează look-ul cu bijuterii din aur cu modele geometrice, care te vor scoate cu siguranță din anonimat. Optează pentru o brățară fixă alături de o pereche de cercei sau pentru un colier fin în combinație cu un inel rafinat, care să-ți ofere un aer modern și feminin.

Ghidează-te după deviza “less is more” și nu încărca ținuta cu prea multe accesorii

Tendința de a încărca în exces o ținută elegantă este una dintre cele mai frecvente greșeli. Dacă nu ești sigură de ce și cum să-ți alegi accesoriile, mergi pe varianta minimalistă, adică pune un colier fin la gât și o pereche de cercei simpli, pe lobul urechii. De asemenea, dacă porți o rochie care are imprimeuri, decupaje sau este deja accesorizată cu diverse aplicații (paiete, pene, perle, pietre) atunci trebuie să alegi cu atenție bijuteriile. Altfel, riști să afișezi un look mult prea încărcat.

Optează pentru bijuterii statement dacă porți ceva simplu

Așa numita “regulă a echilibrului” îți spune, de fapt, că la o ținută elegantă e suficient să ai un detaliu vedetă, care să te scoată din anonimat. Poate fi o rochie deja accesorizată, o pereche de sandale cu pietre aplicate, iar în acest caz cerceii de mici dimensiuni, un inel sau un colier discret ar fi de ajuns. Altfel, în situația în care ai optat pentru haine simple, precum o rochie neagră sau nude în linii drepte, sau un costum cu sacou, piesa vedetă va fi un colier statement sau o pereche de cercei mari, metalici.

Include perlele în ținuta ta elegantă

În caseta de bijuterii a oricărei femei ar trebui să se regăsească cel puțin o bijuterie cu perle. Clasice, care nu se demodează, acestea sunt de departe cele mai rafinate accesorii la care poți apela în ținuta ta. Fie că mergi la un eveniment de seară sau pe timp de zi, transformă-ți ținuta în una elegantă cu ajutorul perlelor. Le poți purta sub formă de șirag la gât, ca cercei sau pe un inel.

Poartă cercei candelabru și părul strâns

O altă recomandare pentru o ținută elegantă este să porți părul strâns la spate și să o accesorizezi cu o pereche de cercei candelabru. Dacă optezi și pentru o rochie cu umerii goi, atunci efectul va fi spectaculos. Cerceii mari și lungi, care cad de-a lungul liniei gâtului, au un aer rafinat și te vor ajuta să întorci toate privirile. În completare, la o petrecere de seară, poți adăuga și un inel și un plic drept accesorii.

Alegerea bijuteriilor potrivite este esențială pentru a străluci la propriu atunci când porți o ținută elegantă. N-ai cum să dai greș dacă respecți câteva reguli simple: Să nu încarci prea mult look-ul și să păstrezi un echilibru vizual și estetic în ceea ce privește accesorizarea. Și nu uita, atunci când ești nehotărâtă, mergi la sigur cu varianta minimalistă!