„Astăzi ne alegem primarii, consilierii locali, conducerile județelor. Întotdeauna când sunt alegeri este foarte important să mergem la vot, să nu lăsăm pe alții să decidă în locul nostru, iar astăzi, când alegem pe cei care conduc comunitățile în care trăim e foarte important să ne uităm bine la candidați și să îi alegem pe aceia care pot face ceva pentru comunitatea în care trăim fiindcă, până la urmă, de ei depinde felul în care arată spitalul, cum arată și cum funcționează școala, dacă drumurile sunt întreținute, dacă parcurile sunt bine întreținute, dacă traficul este dirijat așa cum trebuie, deci vă
Și premierul Ludovic Orban a votat duminică dimineață, fiind foarte mulțumit de cum a fost organizat scrutinul local.
"De votul fiecăruia depinde cât de bine va fi administrată comunitatea locală", a declarat premierul.
El a spus că a stat 30 de minute și asta se întâmplă pentru că sunt niște reguli de protecție a sănătății care sunt necesare pentru a diminua riscurile.
"Am fost pregătit să stau și mai mult.
Dezinfecția la mâini s-a făcut de două ori, au fost mai catolici decât Papa, puteau lăsa mai mulți să voteze când am votat eu.
Oamenii ar trebui să urmărească cum e procesul, se poate vota pe parcursul întregii zilei. Am luat legătura cu președintele AEP să aibă grijă să fluidizeze votul. Durata de așteptare să fie cât mai mică.
De votul fiecăruia depinde cât de bine va fi administrată comunitatea locală", a mai declarat Ludovic Orban la ieșirea de la urne.
Întrebat pentru ce a votat, premierul Ludovic Orban a răspuns: "Pentru oamenii care garantează că pot îmbunătăți viața oamenilor în comunitățile locale, pentru candidați care au proiecte".
Peste 1,5 milioane de alegători au votat!
Peste 1,5 milioane de alegători și-au exprimat opțiunea politică la votul pentru alegeri locale 2020 până la această oră.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
În Capitală, la ora 10:00 prezența la vot depășise 5,4% .
În total 94.683 persoane se prezentaseră la vot în Capitală, dintre care 3.526 au fost pe listele suplimentare.
Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, se arăta și el mulțumit de cum se desfășoară votul în Capitală.
„Mi s-a părut foarte bine organizat și văd că nu este aglomerație.
„Românii să nu mai fie nevoiți între două partide mari care își pasează puterea între ele. Bucureștenii au trăit un sentiment de frustrare, pentru că au fost înșelați în așteptările lor, neexistând o dezbatere electorală directă între principalii candidați. Sper ca cetățenii să fi tras învățămintele necesare”, declara Călin Popescu Tăriceanu la ieșirea de la urne.