Alegeri parțiale SUA, 8 noiembrie 2022: Test esențial pentru Joe Biden. Donald Trump va face „un anunț important”

Author: Sara Andreescu
Actualizat: 08 aug 2023, 00:55

Alegeri parțiale SUA 2022

Sursa: Instagram

Alegeri parțiale în SUA pe 8 noiembrie 2022. Aceste alegeri reprezintă un test important pentru președintele Joe Biden și administrația sa la jumătatea mandatului.

Alegeri parțiale au loc în SUA pe 8 noiembrie 2022, atunci când americanii vor decide partidul care va deține puterea în Congres. Alegerile parțiale de la jumătatea mandatului reprezintă un adevărat test pentru președintele Joe Biden și administrația prezidențială. În situaţia în care democrații ar pierde controlul în Camera Reprezentanților, în Senat sau în ambele camere ale Congresului, acest lucru ar complica a doua jumătate a mandatului lui Joe Biden

Citeste si: Războiul cipurilor! Cine castiga intre SUA vs China în acest domeniu?

Alegeri parțiale în SUA 2022 

Alegerile parțiale la jumătatea mandatului au loc marți, 8 noiembrie 2022 în SUA, acolo unde americanii vor decide partidul care va deține puterea în congres.

În situaţia în care democrații ar pierde controlul în Camera Reprezentanților, în Senat sau în ambele camere ale Congresului, acest lucru ar complica a doua jumătate a mandatului lui Biden, de vreme ce adoptarea de

legi fără o majoritate în Congres devine semnificativ mai dificilă.

Alegerile de la mijlocul mandatului în Statele Unite( midterm elections) sunt alegeri generale care au loc la jumătatea mandatului de patru ani al unui preşedinte. Au loc în mod tradiţional în prima zi de marţi după prima zi de luni din noiembrie.  În urma acestor alegeri se reînnoiesc toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor, camera inferioară a Congresului SUA, şi o treime din cele 100 de locuri din Senatul Statelor Unite (35).

Alegătorii votează și  pentru 39 de funcţii de guvernatori. Au loc, de asemenea, şi scrutine locale şi la nivelul fiecărui stat.

Aceste alegeri reprezintă un test esențial pentru președintele Joe Biden și administrația sa la jumătatea mandatului. este însă un test și pentru popularitatea pe care fostul președinte, Donald Trump, o mai are în rândul americanilor, potrivit știritvr.ro. 

Citeste si: Joe Biden l-a avertizat pe Xi Jinping de consecințele încălcării sancțiunilor împotriva Rusiei: „O greșeală uriașă”

Citește și: Durere in partea dreapta a corpului – cauze si remedii

Președintele Biden le cere americanilor să apere democrația

Preşedintele Joe Biden i-a îndemnat pe americani să apere democraţia într-o ultimă pledoarie în ajunul unor alegeri care ar putea să îi afecteze susţinerea politică în Congres şi să îl pună pe rivalul său, Donald Trump, pe orbită pentru scrutinul prezidenţial din 2024, transmite AFP, citat de AGERPRES.

"Acum este momentul să apăraţi democraţia",

a declarat preşedintele Statelor Unite.

"Ştim în mod visceral că democraţia noastră este în pericol", a continuat preşedintele Biden, în contextul în care candidaţi republicani la alegerile la jumătatea mandatului ameninţă că vor contesta o posibilă înfrângere.

"Vom fi prezenţi. Puterea în America este acolo unde a fost întotdeauna: în mâinile voastre, în mâinile poporului", a spus democratul în vârstă de 79 de ani la un miting de campanie într-o universitate din Maryland asociată în mod tradiţional cu americanii de culoare. 

Donald Trump va face un anunț important 

Fostul preşedinte Donald Trump a declarat în cadrul unui miting în Ohio că va face "un anunţ foarte important" pe 15 noiembrie, la Mar-a-Lago, în Palm Beach, Florida.

"Voi face un anunţ foarte important marţi, 15 noiembrie, la Mar-a-Lago", reşedinţa sa din statul Florida, a anunţat miliardarul republican în timpul unui miting de campanie în Ohio, în ajunul alegerilor de la jumătatea mandatului, un scrutin decisiv pentru viitorul său politic, dar şi al actualului locatar de la Casa Albă, Joe Biden.

Republicanii cred că pot obţine majoritatea nu doar în Camera Reprezentanţilor, un scenariu clasic în aceste alegeri în mod tradiţional dificile pentru partidul de la Casa Albă, ci şi în Senat, unde Partidul Democrat are o majoritate fragilă.

În cazul unei victorii, conservatorii promit să verifice cu atenţie toate iniţiativele administraţiei Biden, inclusiv pe plan internaţional. Kevin McCarthy, posibil viitor preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, a repetat luni pentru CNN că nu vrea să dea un cec în alb Ucrainei dacă Partidul Republican câştigă majoritatea.

Casa Albă a replicat că sprijinul SUA pentru Ucraina va fi neclintit, indiferent de rezultatele acestor alegeri.

 

Taguri: