Alegerile parlamentare sunt programate pentru data de 6 decembrie, acestea urmând să se desfășoare după același reguli de igienă care au fost impuse și în cazul alegerilor locale din 27 septembrie 2020. Cu toate acestea, în spațiul public au apărut informații potrivit cărora ar fi luată în calcul amânarea alegerilor parlamentare din cauza numărului mare de cazuri de coronavirus din ultimele zile.
Vor fi sau nu amânate alegerile parlamentare?
Desfășurarea alegerilor parlamentare este un subiect care a stârnit controverse în ultimele zile. După ce Călin Popescu Tăriceanu a propus ca acestea să fie amânate pentru luna martie 2021, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că ia în calcul depunerea unui proiect de lege prin care să ceară amânarea alegerilor din cauza pandemiei de coronavirus.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
"Este posibil, da, să depunem un proiect de lege pentru amânarea alegerilor parlamentare. Nu ne interesează, în acest moment, că-și dorește sau nu-și dorește preșdintele Iohannis alegeri. Noi suntem pe drumul corect. (…) Pe mine mă intereseaza dacă abordarea PSD de după alegerile prezidențiale (din 2019 – n.red) a fost una corectă, dacă românii au acum încredere în PSD și în mesajele PSD. Iar rezultatele de la alegerile locale ne arată că percepția s-a schimbat, de aceea am câștigat consilii județene și cele mai multe primării.
Deși există voci care afirmă că cel mai bine ar fi ca alegerile parlamentare să fie amânate pentru anul viitor, având în vedere că numărul cazurilor noi de coronavirus este în creștere, președintele Klaus Iohannis este de părere că nu este necesară o astfel de măsură în prezent.
"Nu văd oportună amânarea alegerilor parlamentre. Este încercarea jalnică a unor parlamentari care vor să mai prindă câteva luni de diurnă. Sper ca procedurile care sunt în curs să ducă la validarea acestei date (6 decembrie pentru alegerile parlamentare- n.r.). Mandatul parlamentarilor se termină pe 20 decembrie. Parlamentul nu se dizolvă din oficiu, dar parlamentarii nu mai pot discuta legi organice, ci doar legi simple. Închipuiți-vă, în plina iarnă, în plină pandemie, Parlamentul să nu poată lua decizii importante pentru a stăvili pandemia. Pentru a veni cu legi bune, e nevoie de un parlament cu puteri depline, 100% funcțional, nu ca acum, cu o majoritate toxică și parlamentari care abia așteaptă să mai ia diurnă trei luni.", a adăugat Klaus Iohannis.