Inundațiile au făcut prăpăd în mai multe regiuni din sud-vestul Germaniei. Țara a intrat deja în alertă, iar cancelarul Olaf Scholz a vizitat orașele afectate. De asemenea, în mai multe zone din Belgia, Franța și Olanda ploile au lăsat în urmă dezastru!
Alertă în Germania, după ce inundațiile au făcut dezastru
Zeci de oameni au fost nevoiți să se adăpostească în școli, după ce inundațiile au făcut ravagii în Germania.
„Putem vedea aici violența pe care o poate provoca natura și cât de pregătiți trebuie să fim pentru astfel de evenimente. Nu este prima dată când ne confruntăm cu un așa dezastru natural. Trebuie să analizăm ce putem face și ce este necesar. Toată lumea trebuie să facă acest lucru.”, a declarat Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, potrivit observatornews.ro.
Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Mai multe persoane au rămas fără acoperiș deasupra capului
În urma inundațiilor devastatoare, mai multe clădiri au fost avariate grav, iar zeci de localnici au rămas fără un acoperiși deasupra capului. Având în vedere situația neașteptată, aceștia s-au adăpostit în școli, acolo unde autoritățile le-au oferit proviziile necesare.
De asemenea, în regiunea cuprinsă de apă din Germania a fost înființată și o linie telefonică specială pentru cei care sunt acum izolați din cauza condițiilor meteo.Totodată, sute de pompieri, ajutați de mai mulți voluntari, s-au mobilizat pentru a curăța străzile. În timpul unei misiuni de salvare, un om a fost rănit și a fost transportat la spital. Din fericire, nu au fost raportate alte victime, însă situația i-a îngrozit pe localnici.