Alerta meteo! Fenomene extreme în următoarele ore

Autor: R.V.

ANM anunţă caniculă şi disconfort termic accentuat, dar şi avertizări cod portocaliu şi galben de vijelii şi ploi în jumătatea sudică a ţării.

Vântul va ajunge la rafală la 90 km/h în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi şi Constanţa şi se anunţă căderi de grindină.

Potrivit unei informări meteo emise marţi, vremea va fi călduroasă, de marţi până joi, iar disconfortul termic accentuat după-amiaza, când pe arii relativ extinse în zonele de câmpie şi podiş indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

Vremea va deveni caniculară miercuri în Câmpia de Vest, iar joi în zonele joase de relief.

Cu toate acestea, începând de marţi ora 11.00 până la ora 23.00, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, estul Olteniei, în zona Carpaţilor de Curbură şi Meridionali, precum şi în Munţii Banatului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Pe spaţii mici şi în restul ţării se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică.

De la ora 13.00 până la ora 23.00, în judeţele Buzău, Brăila, Ialomiţa şi Călăraşi, precum şi în zona continentală a judeţului Constanţa vor fi perioade cu intensificări ale vântului cu viteze la rafală, în general, de 80...90 km/h, vijelii, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice şi căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 l/mp şi izolat 50...60

l/mp.