Marți, elicopterul pompierilor italieni, Drago 149, care survola zona de trei zile, a depistat cadavrul tânărului puțin după ora 14:30, la aproximativ 4 kilometri în aval de locul inițial de căutare din Vidor, Italia.
Cum s-au desfășurat căutările lui Alex, în Italia
Echipajul de pe elicopter, împreună cu pompierii fluviali, a reușit să recupereze trupul neînsuflețit al lui Alex și să-l transporte la o unitate specializată pentru efectuarea necropsiei.
Alex, care lucra ca barman în Vidor, a dispărut în noaptea de sâmbătă spre duminică, ceea ce a declanșat o amplă operațiune de salvare din partea autorităților și voluntarilor. Căutările au început duminică dimineața, iar în cadrul lor au participat zeci de pompieri care au patrulat malurile râului și zonele din apropiere.
În operațiune s-au implicat și echipe fluviale, scafandri din Mestre și Protecția Civilă, care au explorat râul Piave pe o porțiune de circa cincisprezece kilometri, până la ecluzele Nervesa. La misiune au participat și echipe de salvamontiști și s-au utilizat drone pentru a inspecta stâncile abrupte și zona împădurită de lângă râu.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
S-au conturat mai multe scenarii în jurul morții suspecte a lui Alex
În prezent, anchetatorii investighează cazul, în încercarea de a reface șirul evenimentelor care au dus la moartea lui Alex și interoghează martorii. Familia și prietenii tanătului au fost deja audiați. Carabinierii iau în calcul mai multe ipoteze: căderea accidentală a băiatului în apele râului, o posibilă încercare de a fugi de acasă și eventualitatea unei sinucideri.
Însă, cu toate acestea, mama lui refuză să creadă că Alex și-ar fi pus capăt zilelor, întrucât avea planuri mărețe cu viața lui: „Era un băiat strălucitor, iubea viața. Nu ar fi plecat niciodată așa. Fiul meu nu ar fi dispărut în neant, era plin de vise și dorințe și, mai presus de toate, nu ar fi plecat fără telefonul său mobil”.
Alex era pasionat de meditație și de mișcările de inspirație New Age și Zen. În plus, în zonă se zvonește că, în urmă cu ceva timp, băiatul ar fi făcut parte din diverse grupuri și secte satanice. Chiar dacă acestea nu sunt mai mult decât niște speculații, anchetatorii vor lua în calcul și aceste informații, în cadrul cercetărilor.