Alexandra susține că Daniel i-ar fi dat urmărire pe Instagram, însă acesta neagă cu vehemență. De asemenea, concurenta a spus, mai în glumă, mai în serios, că se gândește la o posibilă împăcare cu Gagea, după sezonul 3 din „Casa iubirii”.
Ce replici și-au aruncat Daniel și Alexandra, din cauza unui „follow” pe Instagram
Deși Alexandra a fost susținută de mai multe colege, care au văzut că Daniel i-a dat follow, acesta refuză să recunoască: „Alexandra, cum se face că numai persoane cu care am avut dispute
Teodora a reacționat imediat la această afirmație a lui Daniel, întrucât a deranjat-o faptul că tânărul încearcă să se pună într-o lumină bună și pe ele într-una proastă: „Ce dispută am eu cu tine, Daniel? E vorba despre ce am văzut cu ochii mei. Tu vii și ne faci mincinoase pe toate?”.
Daniel însă nu a încetat să arunce replici acide și a făcut-o pe Teodora mincinoasă: „Da, pentru că ești!”.
Ulterior, Teodora l-a acuzat pe Daniel de neasumare: „N-ar fi fost nimic greșit să vii să-ți asumi faptul că ai dat un follow, pentru că e o colegă de a ta, Daniel”.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Citește și: Horoscop 2025: Descoperă zodia care va fi favorizată în dragoste și bani!
Urmăriți totul în materialul video de mai jos:
Alexandra ar vrea să părăsească „Casa iubirii” împreună cu Gagea
Concurentul a mărturisit, totuși, că doar a intrat pe paginile concurenților să se uite la câteva poze cu ei, dar nu le-a dat tuturor urmărire: „ Am zis adineauri că mi-aș fi asumat dacă ar fi existat acest follow, nu a existat acest follow. Într-adevăr, am intrat pe profilurile tuturor, dar nu am dat follow”.
Alexandra a încheiat această discuție spunându-i lui Daniel, foarte revoltată: „Minți cu desăvârșire!”.
Subiectul care a urmat după acest schimb de replici acide a vizat-o tot pe Alexandra. După ultima cameră roșie pe care a avut-o cu fostul ei iubit, Gagea, aceasta a spus, în spirit de glumă, că s-ar putea să se împace după ce se va termina sezonul 3 din „Casa iubirii”.
„Oricum, emisiunea se termină și o să se vadă la final că nu ne-am împăcat sau nu ne mutăm împreună, dar faptul că tot insiști pe gluma asta nu are nicio relevanță, înțelegi?”, i-a
spus Gagea Alexandrei.