Alexandru Arșinel o dă din rău în mai rău, pe măsură ce timpul trece. Acesta are probleme din ce în ce mai mari de sănătate și pare că, orice ar face, acestea nu vor dispărea.
După ce a acuzat stări de rău, Alexandru Arșinel a ajuns din nou pe mâna medicilor. În acest moment, potrivit Fresh24.ro, actorul este strict supravegheat de către doctori din cauza problemelor cardiace pe care le are.
Alexandru Arșinel nu pare să își revină prea curând, indiferent de eforturile depuse de el
Mai mult decât atât, persoane apropiate acestuia au decarat că maestrul a început să se simtă mai bine, acest lucru datorându-se tratamentului care îi este administrat la spitalul la care este internat.
„Nu este bine deloc. Are dificultăți în vorbire, dar și la coordonare. După tratamentul de la clinică, se simte mai bine. El nu-și mai dorește să se tot interneze și să se externeze din spital. Colegii săi de la teatru se interesează des de starea sa de sănătate”, au declarat persoane apropiate actorului, conform B1 TV.
De asemenea, apropiații lui Alexandru Arșinel susțin că acesta nu poate face nimic singur și are nevoie de ajutor în permanență.
Se pare că până și activitățile de bază îl obosesc, iar oboseala pe care o resimte este des întâlnită și apăsătoare.Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
În ciuda faptului că sănătatea lui s-a mai îmbunătățit într-o mica măsură, încă nu se știe momentul în care actorul va putea fi externat. În continuare, acesta are nevoie de o atenție sporită din partea medicilor, în special din cauza faptului că acesta are și alte probleme medicale, nu doar cele cardiace.
La începutul acestei luni, Arșinel a ajuns în stare critică la spital
Ultima dată când Alexandru Arșinel a ajuns la spital a fost chiar la începutul acestei luni, în prima săptămână, atunci când starea sa de sănătate s-a schimbat brusc.
Conform antena3.ro, în urmă cu doar două săptămâni, Alexandru Arșinel se afla în stare critică la spital.
Cu toate acestea, medicii au făcut tot ceea ce le-a stat în putință pentru a-l ajuta. De asemenea, posibilitatea ca acesta să fie operat la inimă din nou nu este exclusă.Mai mult decât atât, Alexandru Arșinel a suferit, în urmă cu peste 10 ani, mai multe intervenții la inimă și, de asemenea, a fost supus și unui transplant renal. Toate acestea au slăbit considerabil corpul lui Arșinel, iar acest lucru se resimte din ce în ce mai tare.