Candidatul PSD la alegerile parlamentare, Alexandru Rafila, spune că testele n-ar fi relevante, în condițiile în care în Slovacia sub 1% dintre persoanele testate au fost depistate cu coronavirus.
Alexandru Rafila a vorbit despre testarea în masă
” Este doar modelul Slovaciei cu testarea în masă, nu există un alt exemplu. Eu nu am niciun fel de indicație din partea Organizației Mondiale a Sănătății că un astfel de model ar fi aplicabil”, a precizat Alexandru Rafila.
”Ei au descoperit sub 1% dintre persoanele testate cazuri pozitive, pentru că testele pe bază de antigeni detectează numai persoanele la care există cantități mari de virus, așa că asimptomaticii, care de obicei au încărcături virale mai mici, nu sunt detectați prin acest tip de testare”, a adăugat Alexandru Rafila la Digi24.
Șeful Laboratorului Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti spune că cea mai bună soluție o reprezintă în acest moment efectuarea testelor PCR și a celor pe bază de antigen.
” M-aș concentra cu testarea PCR la contacții persoanelor infectate, iar testarea pe bază de antigen am putea să o utilizăm la camerele de gardă, pe de o parte, și pe de altă parte la toți pacienții care se prezintă pentru alte boli la spitale, ca să nu mai aștepte zile întregi ca să aibă acces la serviciile de sănătate”, a declarat Alexandru Rafila
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Reprezentantul României la OMS spune că pentru protecția sistemului medical, în condițiile suprasolicitării acestuia, acesta ar trebui testat periodic.
” Mi se pare esențial în perioada următoare, pentru protecția sistemului medical, ca Ministerul Sănătății să adopte recomandarea făcută de comisia științifică acum 2-3 luni în care personalul medical să fie testat periodic, astfel încât să nu ajungem în situația în care unitățile sanitare să nu poate funcționa la capacitate din cauza îmbolnăvirii personalului”, a mai spus Alexandru Rafila.
Slovacia a apelat la măsura testării în masă a populației, fiind singurul stat european care a luat această decizie. Președintele Klaus Iohannis a vorbit și el despre testarea în masă, chestionat de Libertatea.