Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a reacționat la declarația lui Raed Arafat, care a susținut că sunt probleme extrem de mari în pregătirea profesională în medicina de urgență. Rafila a sugerat că Arafat a coordonat în ultimii opt ani pregătirea profesională în acest domeniu și a spus că i se pare "ciudat" să vină acum și să spună că sunt probleme foarte mari.
„Este adevărat, am văzut şi eu, tot aşa, un monolog al unui coleg de la un alt minister referitor la această problemă.
„În ultimii opt ani, din păcate, pregătirea profesională în domeniul medicinei de urgenţă a fost în altă parte. Mie mi se pare foarte ciudat încât cineva care a coordonat timp de opt ani de zile pregătirea profesională în domeniul medicinei de urgenţă să vină după opt ani şi să spună că sunt probleme extrem de mari în pregătirea profesională de medicina de urgenţă. E o chestiune care ţine totuşi de o limită a… nu mai vreau să mai continuu fraza, în care tu vii şi spui că nu avem un personal medical suficient, că trebuie mărite competenţele asistenţilor medicali
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie
Ce spunea Raed Arafat
Raed Arafat a realizat, recent, un clip, pe care l-a publicat pe pagina sa de Facebook, în care vorbea despre medicina de urgență, precizând că nu au fost scoase suficiente posturi la concurs.
„Să vedem evoluţia personalului cum a fost, evoluţia personalului serviciilor de ambulanţă, pentru că am auzit că pe timpul în care s-a înfiinţat Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă lucrurile au mers mai prost, lucrurile s-au blocat, lucrurile nu au evoluat. Vedem la numărul medicilor. Într-adevăr, 2014, până în 2022 am ajuns la 702 medici, prin plecare în pensie, dar mai ales prin lipsa ocupării posturilor scoase la concurs. S-au scos n posturi la concurs în unele judeţe, mai ales în judeţele din sud, şi nu s-au prezentat medici să ocupe aceste posturi. Deci asta este una din problemele la care ne uităm şi trebuie să-i găsim alternativă”, a precizat Arafat, citat de aceeași sursă.