Onur Tuna s-a nascut in 1985, in Çanakkale, intr-o familie de intelctuali. Desi mama sa are origi turcesti, a emigrat impreuna cu parintii ei in Salonic, cu multi ani in urma si apoi a revenit in Turcia unde si-a continuat studiile in contabilitate si apoi s-a casatorit, stabilindu-se definitiv in Turcia. Onur Tuna a studiat Facultatea de Economie in cadrul Universitatii Eylul, din Izmir si in paralel a urmat si Facultatea de Muzica Clasica, in cadrul Conservatorului Ege.
Ca orice actor, Onur Tuna a avut o viata amoroasa tumultoasa. Acesta fost inca de la debutul lui in lumea artistica, unul dintre cei mai admirati barbati si continua sa aiba acelasi mare succes.
Onur Tuna a avut o relație cu actrița anglo-turcă Yasemin Kay Allen, din luna mai 2012 până în luna august 2013.
Cine este Yasemin Kay Allen?
Yasemin Kay Allen este născută pe 10 iulie 1989, la Londra şi este o actriță. Ea a făcut parte din distribuția serialelor, precum: Elif (în rolul lui Elif Dogan), Merhamet( în rolul lui Irmak), Muhtesem Yüzyil( în rolul lui Defne Sultan).
Onur şi Yasemin au fost împreună în distribuția serialului Hayat Devam Ediyor.(2012)
La scurt timp după despărțirea de Yasemin şi anume în luna august 2013, Onur s-a întâlnit cu modelul Nil Ateş, insa a fost extrem de discret cu aparitiile in public.
Din luna august 2015 până în luna octombrie 2016, Onur Tuna a avut o relaţie cu actrița Seda Güven, nimeni alta decat fosta sotie a celebrului actor Keremcem.
Cine este Seda Güven?
Seda Güven s-a născut pe data de 28 august 1984, în Turcia şi este o actriță turcă. Ea a făcut parte din distribuția serialelor precum: Fatmangul (în rolul lui Meltem), Adini Feriha Koydum (în rolul lui Nil), Kurt Seyit ve Şura( în rolul Valentinei), Atesböcegi (Licurici) (în rolul Ilaydei). Seda Güven a fost căsătorită cu actorul şi cântărețul Keremcem în perioada 2014-2015. Se pare că imediat după despărțirea de Keremcem a început relația cu Onur Tuna.
Desi s-a speculat la un moment dat in presa turca, faptul ca seducatorul Onur Tuna a avut o relatie chiar si cu partenera lui din serialul "Pretul fericirii", Sevda Erginci, se pare ca in prezent, Onur Tuna nu are nicio relație oficiala. (sursa: turkish-mania.com)