Alimente mai ieftine de Crăciun: ”Am oprit creşterea excesivă a preţurilor” Care sunt produsele ale căror prețuri vor fi plafonate până la sfârșitul anului

Autor: Diana Bostan

Produse mai ieftine în prag de sărbători

Sursa: PixaBay

Guvernul României vine cu vești bune pentru români. Aceștia vor avea parte de o listă extinsă a alimentelor alor căror prețuri au fost plafonate.

Masa de Crăciun ar putea fi mai bogată pentru românii cu venituri mici. Marcel Ciolacu a anunțat faptul că limitarea adaosului comercial a fost prelungită cu trei luni, măsura fiind extinsă la mai multe categorii de produse.

Lista produselor cu prețuri plafonate a fost extinsă

Dacă până acum lista produselor cu prețuri plafonate conținea doar 14 categorii de produse, Guvernul a adăugat încă șapte categorii de produse care vor fi ieftinite.

Printre produsele ale căror prețuri beneficiau de plafonare se numără uleiul, zahărul, făina, mălaiul, carnea de porc, carnea de pui şi carnea de vită, importate vrac. La acestea se adaugă carnea tocată, usturoiul, orezul, bulionul, margarina/drojdia, smântâna și perele.

Citește și: Românii primesc ajutoare financiare înainte de Crăciun! Cine beneficiază de banii care vor fi oferiți în luna decembrie

”Adoptăm astăzi o măsură prin care continuăm protejarea puterii de cumpărare a românilor, mai ales în perioada de iarnă, când, ştim cu toţii, cheltuielile sunt mai mari.

Prelungim limitarea adaosului comercial pentru alimente de bază cu încă 3 luni şi extindem această măsură la 21 de categorii de produse, faţă de 14 în prezent”
, a susținut Marcel Ciolacu în şedinţa de Guvern.

Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Premierul României susține că această măsură a avut efectele dorite și că la raft au fost înregistrate scăderi semnificative ale prețurilor. Marcel Ciolacu își dorește ca în perioada sărbătorilor, românii cu venituri mici să se bucure de o masă decentă care să conțină cât mai multe produse.

Șeful Executivului vine în sprijinul familiilor cu venituri mici

În urma unor evaluări făcute de către Consiliul Concurenței, au fost înregistrate scăderi de la 0,49% până la 49% la mai multe produse alimentare.

Firmele care nu respectat aceste prevederi s-au ales cu amenzi, acestea ajungând la 4 milioane de lei.

”Am oprit creşterea excesivă a preţurilor pentru alimente, iar, pentru multe dintre produsele incluse în listă, la raft, se constată scăderi substanţiale de preţ. De aceea, avem toate motivele să continuăm această măsură, care protejează în special familiile cu venituri medii şi mici”, a afirmat premierul României.

Citește și: Creșteri semnificative de prețuri în perioada următoare la alimente: Cum vor fi afectați românii?

Pe lista produselor ale căror prețuri au fost plafonate încă din vara acestui an se numără pâinea, laptele de vacă, telemeaua, iaurtul, făina albă, legumele și fructele. Pentru produsele importate și care nu sunt procesate în România, adaosul comercial este de maxim 5%.