Pe Alina Boz o știe toată lumea din serialul care i-a adus notorietatea de care se bucură astăzi. Actrița a dat viață personajului Hazal în producția turcească ”Furtună pe Bosfor”. Hazal, fiica lui Gulseren, are 15 ani și este crescută doar de mamă, neștiind niciodată ce înseamnă să ai un tată, al ei fiind plecat în Germania. Situația lor financiară nu este tocmai bună, se uită cu invidie la cei care trăiesc în lux și au un anumit statut social și nu ezită să-și mintă mama pentru a obține mai mult decât își pot permite.
Alina Boz va juca într-un nou serial
Actriţa cu origini rusești Alina Boz (24 de ani), care a interpretat-o pe Hazal în serialul „Furtună pe Bosfor”, difuzat în trecut din Kanal D, are un nou proiect TV. Noul proiect la care va lua parte este producția Medyapım “Zengin Kız/Fata bogată”, potrivit viatacuaromădecafea.com.
Serialul va avea pe fotoliul de regizor pe Merve Girgin, iar de scenariu se va ocupa una dintre cele mai de succes scenariste, Deniz Akçay, cea care a scris și scenariul pentru serialul ”Mireasa din Istanbul”, serial care a fost difuzat de Kanal D în trecut.
Alina Boz va interpreta rolul lui Zeynep, bona unui bebeluș.
Zeynep visează o viață de om bogat. De ziua ei, Zeynep primește o sumă mare de bani și cu acești bani se pregătește pentru un mare examen.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Alina Boz a încheiat un contract de imagine cu Disney Plus și are voie să joace doar în producții difuzate de FOX. Aceasta va apărea în clipul de prezentare ca imagine de tânăr talent, mai notează sursa citată.