Alocație copii 2020. În timpul dezbaterilor, Lia Olguța Vasilescu, fostul ministru al Muncii, a declarat că sunt bani în buget pentru dublarea alocațiilor, în timp ce PNL, prin Florin Roman, a cerut eliminarea pensiilor speciale pentru a aduce bani la buget.
Într-un final, Parlamentul a adoptat legea de respingere a Ordonanței de Urgență care amâna dublarea alocațiilor până la data de 1 august 2020.
În cazul în care președintele promulgă legea, Guvernul ar trebui să crească alocația pentru copii până la suma de 300 de lei. Președintele are la dispoziție 20 de zile pentru promulgarea legii, însă o poate retrimite în Parlament.
Citeste si: Educatie sexuala in scoli: cum se preda incepand din toamna
Dublarea alocațiilor a fost amânată la început de 2020, după ce președintele Klaus Iohannis a promulgat legea adoptată de Parlament. Guvernul a susținut că în buget nu erau prevăzuți bani, astfel încât este nevoie ca legea să fie amânată până după rectificarea bugetară din vară. În luna decembrie a anului trecut, Camera Deputaţilor a votat, decizional, propunerea legislativă care prevede dublarea alocaţiei pentru copiii între 2 şi 18 ani, sumă care ajunge la 300 de lei, respectiv la 600 de lei pentru copiii cu handicap.
Alocație copii 2020. După votul din plenul Camerei Deputaților, Marius Budăi a declarat că „PSD le transmite copiilor de ziua lor că le dublează alocațiile, Guvernul Orban le transmite salutări”.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
Alocație copii 2020. Lia Olguța Vasilescu le-a transmis liberalilor că sunt bani în buget pentru dublarea alocațiilor
„Anul trecut când eram la guvernare, la legea bugetului a trecut un amendament al PNL pentru dublare a alocațiilor. Deși era prost făcut, am considerat că e oportun ca în Parlament să lăsăm alocațiile copiilor crescute și am căutat soluții. Nu ne-am plâns că n-avem bani, am găsit imediat bani.
Nu facem ca dumneavoastră să venim cu un amendament fără sursă de finanțare ci o să vă dăm și o sursă de finanțare. Este nevoie de o sumă de 3,2 miliarde de lei, bani pe care îi puteți lua de la bunuri și servicii. Reamintesc că în 2019 când aveam 28 de ministere erau 44 de miliarde, anul acesta având 14 ministere sunt cu 7 miliarde mai mult.
Recomandarea noastră este să luați 3 miliarde pentru alocații, 4 miliarde să îi redirecționați către pensii. Noi venim și cu soluții, în ciuda faptului că domnul Cîțu ne-a catalogat ca teroriști economici. Nu mai aveți motive să nu creșteți alocațiile.”, a declarat Olguța Vasilescu în Parlament.
Alocație copii 2020. Florin Roman cere eliminare pensiilor speciale
Alocație copii 2020. Florin Roman a declarat că guvernul va crește alocațiile și pensiile, însă după evaluarea economiei la 6 luni. Mai mult decât atât, liderul deputaților PNL a cerut PSD să susțină eliminarea pensiilor speciale, pentru a folosi banii respectivi pentru pensii și alocații.
„PNL va majora alocațiile așa cum am făcut-o și prin proiectul de lege al doamnei Pocora, cum am reușit și prin amendamentul domnului Sighiartău. Eu nu am uitat cum domnul Dragnea gesticula de la acest microfon și spunea că nu sunt bani. Acum, dublarea alocațiilor și creșterea pensiilor înseamnă un efort bugetar de aproape 44 de miliarde de lei.
Practic suma este cea pe care o alocă guvernul pentru investițiile din România. O să vedem la 6 luni care sunt efectele pandemiei asupra economiei, asupra celui de al doilea trimestru. Ne-am uitat și la soluțiile dumneavoastră însă noi vă propunem să vă țineți de cuvânt. Nu mai blocați pensiile speciale și sigur că putem crește și alocațiile și pensiile conform legii dacă și dumneavoastră veți fi de acrod cu eliminarea pensiilor speciale. PNL va majora și alocațiile și pensiile”, a declarat Florin Roman.