Alocația are caracter universal și se acordă copiilor până la vârsta majoratului, dar și tinerilor care împlinit această vârstă și-și continuă studiile în învățământul liceal sau profesional. Ce se întâmplă cu alocațiile în 2024:
Guvernul vrea să schimbe modul de acordare al alocațiilor în anul 2024
În disperarea de a strânge cât mai mulți bani la buget, Guvernul României apelează la o serie de măsuri fiscale. De aceste măsuri vor fi vizate și alocațiile celor mici, astfel că modul de acordare al indemnizațiilor se va schimba.
”Probabil va fi nevoie, în curând, de măsuri care să ne asigure încadrarea în ţinta de deficit de 5,5% din PIB şi acestea privesc în general acele categorii de cheltuieli care în luna decembrie sunt cu un ritm fără precedent, acele cheltuieli pe care nu le putem controla şi care vin din zona ordonatorilor principali de credite ”, a transmis ministrul de Finanțe, Marcel Boloş.
Citește și: Garanția pentru Copii: Ce măsuri are în vedere Guvernul? Servicii-cheie care trebuie asigurate
Deși alocațiile copiilor ar fi trebuit majorate începând cu data de 1 ianuarie 2024, această majorare ar urma să fie amânată până în luna martie, atunci când INS va anunța inflația pe anul următor.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
Citește și: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie
În prezent, copiii cu vârsta de până la 2 ani sau cu handicap primesc o alocație lunară de 631 de lei. De această sumă beneficiază și copiii cu vârste între 3 și 18 ani care suferă de handicap. Cei cu vârste cuprinse între 2 și 18 ani beneficiază de o sumă lunară în valoare de 256 de lei.
De la data de 1 ianuarie 2024, alocațiile copiilor cu vârste între 0 și 2 ani vor fi în valoare de 718 de lei, iar alocațiile copiilor cu vârste între 2 și 18 ani vor fi în valoare de 291 de lei.
A fost mărită alocația lunară de plasament
Vești bune pentru copiii plasați într-o altă familie sau la un asistent maternal, după ce alocația de plasament a fost majorată. Ultima majorare a avut loc în anul 2022, atunci când un copil primea suma de 950 de lei lunar.
Citește și: Noile măsuri fiscale care intră în vigoare în noiembrie 2023. La ce se referă Legea nr. 296 din 2023
„Suma se plătește persoanei, asistentului maternal, reprezentantului familiei, al organismului privat acreditat care a luat în plasament copilul sau tutorelui și este destinată asigurării de hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/ manuale, jucării, sprijin pentru integrare socială, transport, condiții adecvate de locuit și pentru a acoperi cheltuieli de întreținere – încălzire, apă caldă, energie electrică” , se menționează în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.