Altex se alatura din nou Caravanei Zambetelor

Author: Bogdan Mihai
Actualizat: 23 oct 2018, 14:10

Craciunul va veni si in acest an cu evenimente, cadouri si surprize frumoase, menite sa aduca bucurie celor aproximativ 600 de copii aflati la spitalele Grigore Alexandrescu si Fundeni – sectia oncologie, precum si din centrele de plasament din Constanta, Bacau, Ploiesti si Peris. Micutii au varsta cuprinsa intre 0 si 7 ani si au nevoie cu siguranta de un Craciun cu magie si de mai multe zambete in viata lor.

Magic Christmas va presupune organizarea a sase evenimente pentru copiii cu boli limitative de viata sau aflati in situatii defavorabile si va implica atat voluntariat, cat si sprijin din partea celor care isi doresc sa faca o fapta frumoasa in prag de Sarbatori. Astfel, membrii asociatiei Caravana Zambetelor, alaturi de voluntari, vor asambla sase brazi din jucarii de plus, vor strange articole vestimentare, jucarii si rechizite, pe care le vor oferi cadou si vor pune la cale evenimente in spitalele si centrele de plasament in care se afla micutii.

Actiunile vor incepe din 1 Octombrie, odata cu startul colectarii cadourilor, urmand ca montarea brazilor si restul surprizelor sa aiba loc in luna decembrie, totul cu ajutorul celor 34 de voluntari ce sunt invitati sa se alature initiativei.

“Ne-am implicat in acest proiect pentru ca vrem sa le daruim copiilor bolnavi si abandonati mai mult decat partea materiala, dorim sa le oferim o stare de spirit. Credem ca puterea unui zambet poate schimba de multe ori totul.” spune Andreea Gheorge, presedinte si voluntar al asociatiei Caravana Zambetelor.

Altex isi doreste ca si de aceasta data sa aduca un zambet mare pe fetele celor mici, asa ca va darui sectiei de oncologie copii a spitalului Fundeni 3 televizoare LED marca Vortex. De asemenea, in perioada octombrie-noiembrie, angajatii companiei vor strange hainute, jucarii, inaltaminte, rechizite, lenjerie si paturici, urmand ca toate darurile sa ajunga la asociatia Caravana Zambetelor si, ulterior, sub pomii de Craciun din spitalele si centrele de plasament enumerate mai sus.

ALTEX este brandul care influenteaza industria de retail din Romania inca din 1992, oferind clientilor sai produse de calitate, adecvate nevoilor fiecarui consumator, precum si solutii de finantare acesibile. De la electrocasnice si electronice, IT, comunicatii si multimedia, compania si-a extins gama de produse, in prezent dorindu-si sa devina un jucator important si pe piata de beauty, baby si bauturi. Prin reteaua nationala de magazine, aflata in continua extindere, precum si prin site-ul altex.ro, clientii Altex au posibilitatea de a beneficia de oferte avantajoase, oferite alaturi de servicii de inalta calitate.

Caravana Zambetelor este o comunitate de voluntari a caror dorinta principala e sa daruiasca din inima zambete si bucurie acolo unde “normalitatea” e reprezentata de paturile metalice de spital sau centrul de plasament, unde a doua familie sunt cadrele medicale sau personalul de supraveghere, acolo unde fericirea are nevoie sa fie daruita si primita. Obiectivul Caravanei Zambetelor este incurajarea comunitatii in a oferi sprijin voluntar persoanelor aflate intr-o situatie limitativa de viata si totodata de a experimenta sentimentul de daruire.

 

Taguri:

Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.