Într-o postare făcută marți, 12 noiembrie, Dan Negru a evidențiat modul în care „boierii” români, care au investit în criptomonede, au primit un cadou nesperat: o scutire de impozit, valabilă până vara viitoare, pentru câștigurile din vânzarea activelor cripto.
Dan Negru a vorbit despre beneficiile pe care le au cei care au investit în criptomonede
Prezentatorul de la Kanal D a observat că această decizie vine într-un moment în care piața cripto este în creștere, alimentată inclusiv de recentele știri din Statele Unite, unde susținătorii cripto, precum Donald Trump, câștigă
Împărtășindu-și propriile rețineri în ceea ce privește investițiile riscante, Dan Negru a remarcat că nu s-a aventurat în lumea cripto din cauza fricii și a preferinței sale pentru stabilitate. Totuși, acesta a admis că stabilitatea nu mai este la modă, pe măsură ce lumea de astăzi apreciază fluctuațiile și adrenalina pieței.
De ce nu investește Dan Negru în piața cripto
Spre deosebire de investițiile volatile, el a ales să rămână de modă veche, preferând siguranța.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
„Tiptil-tiptil, n-o zice nimeni! ”Boierii” români care au investit in criptomonede au primit un cadou de la Parlament, care a adoptat, în orele astea, un proiect de lege care-i scutește de impozit până la vară. Ai cripto, vinzi acu’ pe val și statul nu te impozitează. Statul are grijă de impozitul pensionarilor. Scutirea vine după ce Trump, susținător de cripto, a câștigat America și Bitcoin a crescut la 85 mii de dolari.
În 2010 un bitcoin valora 30 de cenți. Dacă aveam atunci curaj acum cumpăram ProTV, Kanal D și Antena și încă îmi mai rămâneau bani. Eu sunt opusul cripto care e Up-Down de la o zi la alta. Stabilitatea nu mai e cool în lumea de azi. Eu sunt old! Am aceeași soție, aceeași slujbă… De partea cealaltă a fricii e bogăția. Totuși, cu toate criptomonedele adunate într-o viață nu poți să-ți cumperi alta…”, a scris Dan Negru în postarea lui.
Citește și: Înțelegerea Bazelor Criptomonedei pentru Începători
Reacțiile internauților nu au întârziat să apară, iar mulți dintre fani i-au apreciat perspectivele și tonul ironic. Un utilizator a scris: „Unii 'bogați' sunt mai săraci decât cei săraci, poate de asta nici nu se mai opresc din a aduna lucruri materiale. Ești minunat, Dane!”, în timp ce alții i-au lăudat postarea pentru autenticitate și înțelepciune: „Ce postări frumoase”.