Ileana Sterp și cei trei frați ai ei au primit toată iubirea din partea mamei lor, mama Geta, dar nu același lucru îl pot spune și despre iubirea din partea tatălui. Într-o zi, acesta a plecat de-acasă și, de atunci, au mai vorbit doar de câteva ori, dar, nici atunci, lucrurile nu au fost așa cum ar fi trebuit.
Mama Geta a fost și mamă și tată pentru Ileana și pentru frații ei
Mamei Geta nu i-a fost ușor să rămână singură cu patru copii și nu s-a dat bătută nici măcar o clipă, în ciuda tuturor greutăților de care s-a lovit. Mai mult decât atât, mama Geta a preluat și atribuțiile tatălui și a reușit să îi crească pe copiii frumos și demn.
Ileana Sterp a mărturisit, în cadrul emisiunii „În Oglindă”, difuzată pe canalul de YouTube theXclusive, că tatăl lor era foarte dur cu familia, dar foarte blând cu cei din jur, diferența fiind mare și greu de înțeles de către cei din
„A fost prezent în copilăria noastră, dar un om foarte distant și rece, dur. De asta, probabil, noi sau, cel puțin, vorbesc în numele meu, am ajuns să nu îi simt lipsa deloc. Atât de bine i-o ținut mama locul, încât, nu i-am simțit lipsa.
Poate atunci când o plecat, primele luni, un an, i-am simțit lipsa și îmi doream să se întoarcă acasă.(...) Aș fi vrut să fim o familie cu mamă, tată și copii”, a mărturisit aceasta.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
„Noi mereu am observat la tata că el, acasă, era foarte dur cu noi, cu toți, cu mama și cu copiii, dar, cu lumea din exterior, era cel mai bun om și cel mai blând om. După ce el o plecat de acasă, lumea se întreba și nu înțelegea nimeni cum el, omul ăla bun din exterior și blând, cum putea să fie invers acasă”, a mai adăugat Ileana Sterp.
Relația tată-copii s-a rupt și mai mult
După ce a plecat de acasă definitiv, acesta nu a fost cuprins de sentimentul de dor față de copiii săi și nu i-a căutat. Lucrurile nu s-au schimbat nici când ei au încercat să dea de el, căci acesta avea același comportament distant.
„Eu nu pot să înțeleg de ce el, dacă a plecat, ok, nu mai vrei să stai cu soția ta, total de acord, dar cum nu te mai interesezi tu de copiii tăi? Cum nu vrei să îi mai auzi o dată la un an, să știi ce mai fac?
Noi am mai încercat să păstrăm legătura, am mai încercat să îl căutăm, dar...nu. Foarte dur, foarte rece, te repede imdiat și mie, sincer, nici nu îmi mai vine să mai fac vreun pas. Nu mai simt atât de mult”, a mai mărturisit fiica mamei Geta.