Am intrat în Postul Crăciunului 2023. Ce ai voie și ce nu ai voie să mănânci, tradiții, superstiții și dezlegări la pește

Author: Bianca Vidoi
Actualizat: 15 aug 2024, 00:15

Este prima zi din Postul Crăciunului, iar acestea sunt cele mai importante detalii despre această sfântă perioadă

Sursa: Pexels.com

Postul Crăciunului a început, iar de astăzi urmează 40 de zile în care credincioșii să își curețe sufletul și trupul pentru Nașterea Domnului.

Postul Crăciunului începe în fiecare an la data de 15 noiembrie, iar timp de 40 de zile, credincioșii trebuie să evite alimentele de origine animală. Fiind o perioadă de purificare a trupului și a sufletului, există o serie de tradiții și superstiții pentru Postul Crăciunului 2023, dar și 15 zile de dezlegare la pește, ulei și vin.

Ce nu trebuie să mâncăm în Postul Crăciunului?

În această zi, românii au intrat în una dintre cele mai importante perioade din punct de vedere spiritual, mai exact în Postul Crăciunului. Credincioșii se pregătesc pentru 40 de zile în care să evite carnea, laptele, ouăle, untul, smântâna, iaurtul sau alte alimente care să conțină lapte și elemente de origine animală. Există persoane ce țin acest post cu multă strictețe, însă sunt oameni care primesc binecuvântare din partea preotului pentru a consuma brânzeturi în perioada Postului Crăciunului din cauza stării de sănătate.

Peștele trebuie și acesta evitat dacă nu sunt zile de dezlegare la pește, lucru asemănător întâmplându-se cu untdelemnul și vinul. În zilele de marți și joi din perioada celor 40 de zile, românii pot consuma ulei și unt, iar în zilele de sâmbătă și duminică, până la data de 20 decembrie, inclusiv, aceștia pot consuma și pește, alături de cele două ingrediente menționate anterior. O excepție în care oamenii mai pot consuma pește este în zilele în care sunt trecute sărbători importante, mai exact cele trecute cu cruce roșie în calendarul creștin ortodox. 

Ce alimente sunt complet interzise în următoarele 40 de zile
[Sursa: Pexels.com]

Citește și: Calendar ortodox pentru decembrie 2023: În ce zi a săptămânii pică Crăciunul?

Prima zi în care credincioșii vor avea dezlegare la pește din intervalul 15 noiembrie- 25 decembrie este la data de 21 noiembrie, în ziua în care este prăznuită Intratea în Biserică a Maicii Domnului.

Urmează pomenirea Sfântului Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii și Sfântului Ierarh Amfilohie, la doar două zile mai târziu, motiv pentru care credincioșii pot consuma pește.

În cele 40 de zile de post, 14 zile sunt de dezlegare la pește, motiv pentru care nu se consideră că această perioadă este una extrem de dificilă pentru credincioși, comparativ cu Postul Paștelui. Zilele de 25, 26, 30 noiembrie, atunci când este sărbătorit Sfântul Andrei, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 9, 10, 12, 16, 17 și 18 decembrie sunt zilele în care credincioșii au dezlegare la pește.

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei

Ce nu trebuie să facem în Postul Crăciunului?

Postul Crăciunului reprezintă o perioadă foarte importantă pentru credincioși, reprezentând 40 de zile în care aceștia să se pregătească pentru o sărbătoare importantă, Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos. Această curățare pe care o fac credincioșii în această perioadă nu este doar una trupească, aceștia adesea se adâncesc în rugăciune în cele 40 de zile, ascultând cu sfințenie de ceea ce nu trebuie să facă în Postul Crăciunului.

Fiind o perioadă în care oamenii au parte și de o purificare a sufletului, aceștia știu ce acțiuni nu trebuie să facă pe parcursul celor 40 de zile din Postul Crăciunului, mai exact aceștia nu trebuie să facă nunți, botezuri, cumetrii sau alte astfel de evenimente, dar nici nu este bine să consume alcool în această perioadă, chiar dacă acest lucru se întâmplă în căldura propriului cămin, relatează impact.ro.

Ce nu au voie să facă oamenii în Postul Crăciunului
[Sursa: Pexels.com]

Oamenii trebuie să se țină departe și de gândurile rele și necurate în această perioadă a anului, însă este recomandat să evităm certurile în cele 40 de zile, păstrând un comportament pașnic și respectuos. Creștinilor le este recomandat să se roage foarte mult în această perioadă și să evite împreunările dintre femeie și bărbat.

Tradiții pentru Postul Crăciunului

Credincioșii respectă o serie de tradiții și obiceiuri în cele 40 de zile ce formează Postul Crăciunului, astfel încât să atragă în viața lor norocul, banii sau fericirea. În Bucovina se crede că persoanele ce visează grâu verde în cele 40 de zile ale Postului Crăciunului vor avea parte de un an nou bogat din toate punctele de vedere.

Citește și: Calendar ortodox: Pe ce dată pică Paștele în 2024

În unele zone din România, în Postul Crăciunului se spală vasele și oalele cu cenușă pentru a curăța foarte bine ceea ce a mai rămas „de dulce”, astfel încât să nu spurce mâncarea de post pe care o vor consuma în următoarea perioadă. Unele persoane aleg să pună vasele în care au gătit mâncare „de dulce” cu gura în jos în primele zile ale Postului Crăciunului pentru a se feri de boli, urmând să folosească veselă nouă pentru restul zilelor.