Postul Paștelui a început la data de 18 martie 2024, iar credincioșii vor avea parte de o perioadă de 48 de zile în care să se curețe sufletește și trupește pentru Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. În cele 48 de zile, creștinii trebuie să renunțe la alimentele din produse animale, însă există și alte alimente pe care nu trebuie să le consume, dar și alte tradiții pe care trebuie să le urmeze.
Postul Paștelui a început pe 18 martie 2024
Postul Paștelui a început la data de 18 martie, iar acesta este considerat cel mai lung și cel mai aspru post din calendarul ortodox, având o durată de 48 de zile. Această perioadă de post se termină la data de 4 mai, cu o zi înainte de Învierea Domnului, ce este pomenită în anul 2024 la data de 5 mai.
În aceste 48 de zile, credincioșii se concentrează pe îndepărtarea patimilor, astfel aceștia aleg să nu consume diferite alimente sau să nu aibă în sufletul lor dorințe rele față de oamenii din jurul lor. Postul Paștelui ajută și din punct de vedere biologic, deoarece în cele 48 de zile, credincioșii trebuie să renunțe la alimentele de origine animală, ceea ce poate ajuta la eliminarea toxinelor din organism și la îmbunătățirea sănătății fizice.
Pe parcursul celor 48 de zile, creștinii sunt încurajați să se roage cât mai mult, astfel încât să beneficieze și din perspectivă religioasă de aceste momente de liniște și pace. Aceste momente pot duce la vindecare spirituală și apropierea omului față de Dumnezeu.Ce se mănâncă și ce nu în postul Paștelui
Postul Paștelui are o durată de 48 de zile, perioadă în care credincioșii renunță la consumul alimentelor de origine animală, precum carne, ouă, lapte, brânză și pește.
Alături de aceste alimente interzise în perioada Postului de Paște se alătură și vinul și uleiul, însă pentru acestea există zile de dezlegare, în care este permis consumul lor.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Pentru a ne asigura că în aceste 48 de zile primim toate vitaminele și nutrienții de care avem nevoie, putem începe să înlocuim alimentele de origine animală cu variantele vegetale ale acestora, precum soia, lapte vegetal, tofu și iaurt vegetal. În această perioadă este esențial să avem o alimentație bogată în fructe și legume, astfel încât să ne asigurăm că putem asimila anumite vitamine și din alte preparate, fără a încălca regulile postului.
Citește și: Rugăciunea pentru Postul Paştelui
Potrivit tradiției, în primele două zile ale Postului Paștelui, credincioșii sunt încurajați să țină post complet sau măcar pe parcursul întregii zile, urmând ca seara să se mănânce puțină pâine și să se bea apă. Se recomandă ca în restul postului, pe parcursul săptămânii să se mănânce uscat o singură dată pe zi, seara, iar în zilele de weekend să se mănânce de două ori pe zi. Aceste preparate din weekend pot conține ulei și vin, deoarece sunt zile de dezlegare, potrivit alba24.ro .
Alte tradiții importante
Postul Paștelui reprezintă unul dintre cele mai importante momente pentru credincioși, iar pe parcursul celor 48 de zile, aceștia trebuie să țină cont de mai multe restricții. În perioada Postului de Paște nu se fac nunți, botezuri și cumetrii, iar alături de această restricție se alătură și interzicerea cântatului și a dansatului.
În această perioadă sfântă nu se consumă băuturi alcoolice și nu se fumează, iar oamenilor le este interzis să se împreuneze. Credincioșii nu trebuie să consume pește în Postul Paștelui, doar dacă acest lucru se întâmplă în zilele cu dezlegare la pește. În aceste 48 de zile, credincioșii sunt sfătuiți să se roage mai mult decât în restul anului și să țină departe gândurile rele pe care le au.
Zilele cu dezlegare la pește
Pe parcursul celor 48 de zile ce face parte din Postul Paștelui, doar două au dezlegare la pește. Credincioșii pot să consume pește, la data de 25 martie, atunci când se prăznuiește Buna Vestire și la data de 28 aprilie, atunci când creștinii celebrează Floriile. Iată care sunt zilele în care sunt dezlegări la ulei și vin:
- Sâmbătă, 23 martie – Sfântul Mucenic Nicon
- Duminică, 24 martie – Sfântul Cuvios Zaharia
- Sâmbătă, 30 martie – Sfântul Cuvios Ion Scărarul
- Duminică, 31 martie – Duminica Sfântului Grigorie Palama
- Sâmbătă, 6 aprilie – sărbătoare cu cruce neagră
- Duminică, 7 aprilie – Duminica Sfintei Cruci
- Sâmbătă, 13 aprilie – Sfântul Mucenic Artemon
- Duminică, 14 aprilie – sărbătoare cu cruce neagră
- Sâmbătă, 20 aprilie – sărbătoare cu cruce neagră
- Duminică, 21 aprilie – Duminica Sfintei Maria Egipteanca
- Sâmbătă, 27 aprilie – Sâmbăta lui Lazăr, pomenirea morților