Cătălin Dobrescu a postat un video în care explică motivele divorțului de Oana Radu, dar și motivele pentru care a postat o fotografie cu cântăreața dinainte ca aceasta să slăbească. Gestul său a fost aspru criticat în mediul online.
Fostul soț al Oanei Radu susține că a iubit-o și că o va iubi în continuare pe artistă
Oana Radu și Cătălin Dobrescu au semnat actele de divorț la notar, însă au un termen de 30 de zile pentru a se răzgândi.
În ciuda neînțelegerilor, antrenorul de fitness susține că a iubit-o cu adevărat pe Oana Radu și că o va iubi în continuare. Acesta susține că a ajutat foarte mulți oameni să slăbească și că era un lucru firesc să depună un efort și mai mare fiind vorba de soția lui.
Citește și: Adevăratul motiv al despărțirii dintre Oana Radu de Cătălin Dobrescu: „Chestia asta m-a dărâmat”
”Pe Oana am iubit-o și o voi iubi în continuare chiar dacă ne-am separat pentru că nu ne era bine. Și ea cred că mă iubește și dacă nu mă iubește nu e problemă. O respect în continuare chiar dacă își va reface viața cu altcineva. Am să vorbesc la fel despre ea, o s-o ajut la fel. Sper să nu aibă nevoie, dar dacă va avea o voi ajuta”, a spus Cătălin Dobrescu, într-un video postat pe contul său de TikTok.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Antrenorul de fitness speră să rămână în relații bune cu Oana și după divorț, fiind femeia care i-a fost alături în tot acești ani. Acesta susține că între cei doi au apărut mai multe neînțelegeri și că lucrurile nu au mai fost ca la început, fiind și motivul pentru care au decis să pună punct căsniciei.
@catalinmec Răspunde lui @Livia Din ♬ sunet original- Catalin Dobrescu
Cătălin Dobrescu a explicat de ce a postat fotografii cu artista dinainte să slăbească
Antrenorul a postat un video cu Oana Radu dinainte ca aceasta să slăbească și după ce a reușit să scape de kilogramele în plus. După mai multe comentarii negative, Cătălin Dobrescu a simțit nevoia să lămurească și acest aspect. Acesta susține că nu a postat fotografiile respective pentru a o pune într-o lumină proastă pe artistă, ci pentru a scoate în evidență eforturile amândurora.
”Am postat acel videoclip pentru că e și munca mea acolo. Îmi fac și reclamă pentru că am muncit, este și o laudă pentru ea, e și o laudă pentru mine, poate motivăm și pe alții”, a mai spus Cătălin Dobrescu.
Acesta susține că Oana Radu nu a intervenit niciodată la nivelul stomacului și că rezultatul a fost obținut strict printr-un regim alimentar sănătos și prin foarte mult sport. Cătălin Dobrescu a încheiat acest videoclip prin cuvinte de laudă la adresa Oanei Radu, spunând că nu-i este dușman și că speră că vor rămâne prieteni și după separare.