Soțul Danei Roba se apără și spune că doar a luat atitudine în fața soției sale, după ce aceasta a început să aibă un comportament extrem de violent. Dana Roba a reușit să iasă din comă și a fost externată, deși medici erau convinși 100% că va muri.
Soțul Danei Roba se apără, după ce și-a băgat soția în comă
Daniel Balaciu a stat de vorbă cu anchetatorii în ceea ce privește fapta comisă.
Acesta a mărturisit că Dana Roba l-a rugat să le ducă pe cele două fete la părinții lui, la țară, doară că el a refuzat, motivând că avea varicelă. Atunci, povestește bărbatul, soția lui a început să îl scuipe și i-a „băgat mâna în gât”, luând decizia de a duce fetele la bunicii lor, în cele din urmă.
Trei ore mai târziu, adaugă agresorul, a revenit în apartament. Acesta o auză pe Dana Roba că a început, din nou, să fie violentă, deoarece revenise acasă, iar ea voia să fie singură.
„ Atunci, a început să mă scuipe și să mă lovească cu o jucărie de lemn, în zona capului și a mâinilor, iar eu am încercat să mă apăr. Când am văzut că nu se mai oprește, eu am luat un obiect, ca să mă apăr și am început să o lovesc înapoi. Nu mai țin minte ce s-a întâmplat după, deoarece a fost în legitimă apărare, soția fiind foarte violentă”.Citește și: Greutate si inaltime copii in functie de varsta
Dana Roba a ajuns într-o baltă de sânge
Din cauza loviturilor care i-au fost aplicate, Dana Roba a căzut lată, fiind preluată de echipele medicale dintr-o baltă de sânge.
„Trebuie să menționez faptul că am început să conștientizez ce se întâmplă în momentul în care am văzut-o pe Dana în pat plină de sânge. În momentul acela am sunat la 112 și am chemat ambulanța. Nu îmi aduc aminte cu ce obiect am lovit-o pe soția mea. În acel moment, eu eram convins că Dana mă poate omorî. Nu am intenționat niciodată să o lovesc și nu îmi aduc aminte ce s-a întâmplat atunci. Tot ce știu este că mi-a fost frică pentru viața mea” a mai declarat acesta.