„Am plâns”. Cum a reacționat Irina, fosta concurentă din „Casa iubirii”, după ce Lorena a fost eliminată din competiție. Șocul a fost mare pentru toată lumea

Autor: Lavinia Medrea

Șocul a fost mare pentru toată lumea

Sursa: Captură KANAL D

În gala de ieri din „Casa iubirii”, Lorena a fost eliminată după ce a încălcat regulamentul.

Ieri, gala din „ Casa iubirii ” a avut un final cu totul și cu totul șocant pentru toată lumea. După ce patru concurenți au ajuns în pericol de eliminare, Lorena a fost cea care a plecat acasă.

Cum a reacționat Irina după ce Lorena a fost eliminată din „Casa iubirii”

Eliminarea Lorenei din competiția „Casa iubirii” a fost surprinzătoare pentru toată lumea, mai ales pentru Laurențiu, care acum este nevoit să rămână în concurs fără partenera lui.

În momentul în care s-a anunțat că Lorena trebuie să părăsească emisiunea definitiv în acest sezon, Laurențiu a vrut să plece alături de ea.

Citește și: ''M-ai făcut acritură'' Bianca a răbufnit, după ce a fost criticată de Laurențiu. Nu ratați un nou episod din „Casa iubirii” luni, 6 noiembrie, de la orele 10:00 și 16:30, la Kanal D

Șiroaie de lacrimi au curs în „Casa iubirii” ieri, după gala eliminatorie.

Laurențiu s-a abținut cât de mult a putut, dar n-a mai rezistat și a izbucnit în lacrimi. 

Se pare că nu doar în platourile emisiunii au fost vărsate lacrimi. Irina, fosta concurentă din „Casa iubirii”, care a legat o prietenie specială cu Lorena, a plâns în fața televizorului când și-a văzut prietena eliminată din competiție. Având în vedere situația tristă, Irina a transmis un mesaj emoționant pe Instagram, alături de mai multe fotografii cu Lorena.

Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul

Citește și: Bogdan și Gagea, discuție în grădina casei. Motivul pentru care Gagea nu a putut merge spre o altă fată. „Adevărul o să iasă la suprafață!”

Citește și: Eliminare șocantă în „Casa iubirii”! Nimeni nu se aștepta să se destrame unul dintre cupluri! Șiroaiele de lacrimi nu au încetat să curgă

„Iubita mea, Lorena, în această seară am plâns împreună cu tine, pentru că știu ceea ce simți, eu mereu voi fi alături!”, a scris Irina, pe Instagram Story. 

Lorena a părăsit ieri „Casa iubirii”

Din păcate, în gala de ieri a emisiunii „Casa iubirii”, difuzată la Kanal D, drumul Lorenei a luat sfârșit. 

Lorena a ajuns pe podiumul eliminării împreună cu Julia, Catinca și Cosmin.

Primii care au avut noroc și s-au întors la locurile lor au fost Cosmin și Julia, iar tensiunea uriașă a rămas pe umerii Lorenei și ai Catincăi.

După ce Andreea Mantea a anunțat că Lorena este concurenta care pleacă acasă, Laurențiu a fost în șoc. Concurentul s-a ridicat de pe scaun plin de nervi, și-a dat ecusonul jos din piept și a fost hotărât să plece din „Casa iubirii” împreună cu Lorena.

În tot acest timp, Andreea Mantea a încercat să-l convingă să se calmeze și să părăsească doar regulamentar competiția. 

Laurențiu și-a stăpânit cât de mult a putut emoțiile, dar văzându-și iubita cum pleacă l-a răvășit. Concurentul a izbucnit în plâns și a fost consolat de colegii lui.