AMANTA principalului suspect in uciderea lui Abel Apostol, face lumina in acest CAZ! VIDEO

Autor: Redactia KANAL D
Actualizat: 04 sep 2021, 02:50

Procurorii sustin ca au dovezi zdruncinatoare impotriva principalului suspect in uciderea lui Abel Apostol.

 Dupa luni de audieri, se pare ca cea care ar fi facut lumina in acest complicat caz de omor este chiar amanta lui principalului suspect, cu care ar fi locuit o vreme in Belgia.

Femeia le-ar fi spus anchetatorilor, ca barbatul ar fi avut trei pistoale, doua dintre ele fiind letale. Mai mult, i-ar fi promis ca vor fi oficial impreuna, intr-un viitor apropiat, doar ca pana atunci cineva trebuie sa moara.
Una dintre arme ar fi ajuns chiar la ea, dupa ce suspectul i-ar fi spus sa o ascunda foarte bine, indiferent de ce se va intampla. Avocatul inculpatului sustine ca nu e adevarat.

Totusi, declaratiile amantei au fost un important punct de plecare in ancheta, intarind suspinciunile procurorilor, si anume ca un cadavru EXISTA chiar daca, deocamdata, trupul lipseste. Tocmai de aceea, oamenii legii s-au intors la seara disparitiei.


Inainte insa, suspectul le-ar fi cerut angajatilor sa spele podeaua restaurantului.De mentionat e si ca suspectul ar fi "umblat" la camerele de supraveghere ale restaurantului. N-a scapat insa de cele ale unei benzinarii, care l-au surprins, la scurt timp, cand umplea cu combustibil doua flacoane de plastic. Purta deja alte haine si era cu masina care a fost gasita ulterior incendiata. 


Procurorii spun ca dupa incendiere, suspectul si-a sunat sotia ca sa vina sa il ia din padurea Vladimirescu si i-a cerut sa-i tunda genele, pentru ca erau arse.
La fel ar fi fost si hainele, schimbandu-le pentru a doua oara. Intreg scenariul este sustiunut si de amanta barbatului, care ar fi vazut cu ochii ei cum mainile lui au urme de arsura. Inculpatul i-ar fi spus ca a fost nevoit sa dea foc masinii sale, intrucat Abel ar fi fost impuscat acolo de niste prieteni de-ai sai.

Seria dezvaluirilor celei care sustine ca a avut o relatie cu principalul suspect continua! Femeia a mai povestit cum mai multe banconte primite de la el, in seara disparitiei, erau ude, fapt ce le-a dat de inteles anchetatorilor ca individul
ar fi putut intra in apa ca sa scape de cadavru.

Femeia l-ar fi intrebat pe suspect unde este trupul omului de afaceri. "Stai linistita, este destul de departe", i-ar fi raspuns barbatul.

"Vinovatia inculpatului pentru fapta de omor poate fi dedusa din ansamblul probelor indirecte, care stabilesc urmatoarele fapte probatorii:
-dusmania dintre inculpat si victima
-comportamentul agresiv si violent al inculpatului
-prezenta inculpatului la locul faptei în momentul savârsirii acesteia;
-solicitarea facuta martorilor de a spala, în repetate rânduri si fara o motivatie plauzibila, o suprafata din incinta si exteriorul localului.

-incendierea autoturismului
-predarea unui pistol si a unei sume de bani, arma pe care ulterior inculpatul o ridica în aceeasi noapte de la martora

Toate aceste detalii i-au facut pe magistrati sa il tina in continare in arest preventiv pe suspect, in vreme ce procurorul de caz l-a si trimis in judecata, acuzandu-l de omor si de distrugere.

A fost o noua runda de audieri si pentru sotia principalului suspect, insa anchetatorii nu au putut stabili daca ea a fost in vreun fel implicata.
Nici pana acum, la doua luni de la disparitie, cadavrul omului de afaceri nu a fost gasit.