"Ambasada își exprimă profundele condoleanțe rudelor și prietenilor bărbatului care și-a dat foc în mașina după încercarea eșuată de a lovi porțile Ambasadei Rusiei în România.
Trebuie să afirmăm cu regret că oricare ar fi motivele șoferului, nu există nicio îndoială că acesta a comis acest act sub influența unei explozii de isterie anti-rusă în legătură cu o provocare regizata în orașul Bucea. În acest mic oraș ucrainean, nu departe de Kiev, abandonat de armata rusă în urma acordurilor încheiate la Istanbul pe 30 martie, naționaliștii ucraineni au masacrat civili, punând vina pe personalul militar rus.
Imperiul minciunilor Occidentului colectiv necesită sacrificii sângeroase, tehnologia a fost elaborată de mult timp, atât în Siria în cazul provocărilor Căștilor Albe, cât și în 2014, în timpul loviturii de stat din Ucraina („Suta Cerească”).
La rândul nostru, îi subliniem și îi informăm pe cei care nu au posibilitatea de a primi informații obiective, aflându-se sub capota mainstreamului propagandei militare occidentale, că scopurile operațiunii militare speciale din Ucraina sunt: 1) protejarea populației a republicilor populare Donețk și Luhansk de la genocidul efectuat timp de 8 ani de către neonaziști
ucraineni; 2) demilitarizarea Ucrainei, care a devenit un avanpost militar anti-rus al NATO, ameninţând securitatea naţională a ţării noastre; 3) denazificarea Ucrainei, unde Occidentul colectiv a tolerat în mod deliberat creșterea sentimentelor radicale de dreapta pentru a crea un proiect geopolitic „anti-Rusia”. Cea mai importantă prioritate, după cum a remarcat Comandantul Suprem Vladimir Putin, este evitarea victimelor civile prin toate mijloacele.Precizăm că, în urma incidentului, niciunul dintre angajații Ambasadei și forțelor de ordine române nu au fost răniți", a fost comunicatul oficial al Ambasadei ruse după incidentul de miercuri dimineață.
Citește și: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti
Bogdan Drăghici a intrat cu mașina în Ambasada Rusiei și a murit!
Autorul incidentului rutier de miercuri dimineață este Bogdan Drăghici, președintele Asociației TATA, care fusese condamnat pentru că și-a abuzat sexual în mod repetat fiica vitregă. Chiar ieri, Bogdan Drăghici fusese condamnat în primă instanță în acesc caz la 15 ani şi 4 luni de închisoare.
Dosarul urma să se judece în continuare, decizia nefiind defiinitivă.
Potrivit unor surse citate de Digi24 Bogdan Drăghici ar fi intrat voit în Ambasada Rusiei. Incidentul a avut loc miercuri în jurul orei 06:00. Mașina pe care o conducea a luat foc după ce Bogdan Drăghici a intrat în gardul Ambasadei Rusiei, iar procurorul de caz a declarat că șoferul s-a autoincendiat în interiorul mașinii după ce a lovit poarta de la Ambasada Rusiei. ”Șoferul a aprins un dispozitiv”, a declarat procurorul de caz, citat de Digi24. În mașină s-au găsit recipiente cu substanțe inflamabile, a mai precizat procurorul.