În România, legea ce are în vedere sacrificarea animalelor nu mai este așa de blândă ca în trecut, încălcarea ei aducând, după sine, sancțiuni semnificative.
Un cetățean a fost amendat pentru că a tăiat porcul în propria ogradă
Un român din Satu Mare a primit o amendă în valoare de 6.000 de lei, după ce inspectorii DSVSA au efectuat niște controale neanunțate în mai multe gospodării.
Acesta a fost sancționat din cauză că a tăiat porcul în propria curte, fără să anunțe, în prealabil, un medic veterinar sau autoritățile competente.
În situații similare sunt și alți localnici din zonă, care au primit avertismente din cauză că nu dețineau documente sanitare veterinare și de siguranță a alimentelor, pentru animalele pe care le-au cumpărat și pe care le creșteau în propriile ogrăzi.
Cele trei avertismente au fost date proprietarilor a trei gospodării, din localitățile Chereușa, Hodod și Giurtelecul Hododului.
Reprezentanții Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor iau astfel de măsuri întrucât pesta porcină africană este, încă, prezentă pe raza județului Satu Mare, fiind înregistrate 15 focare care au fost stinse în cursul acestei săptămâni.
De asemenea, gripa aviară înalt patogenă, a luat și ea, o mare amploare la nivel mondial fiind depistate cazuri și în țara noastră.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: Cât costă un porc în 2023? Prețuri pentru carnea destinată mesei de Crăciun
Ce prevede legea în privința tăierii porcilor
Deși, tăierea porcului era o activitate obișnuită în rândul românilor, mai ales în perioada sărbătorilor de iarnă, acum, legea creșterii porcilor în propria gospodărie impune anumite restricții, în acest sens.
Potrivit prevederilor, persoanele fizice nu pot crește mai mult de 5 porci. În plus, exploatațiile non-comerciale de subzistență, gospodăriile, trebuie să fie înregistrate în Sistemul Național de Identificare și Înregistrare a Animalelor (SNIIA).
Conform legii, acestor cetățeni le este strict interzis să comercializeze produse din carne obținute în urma sacrificării porcilor, putând să le consume strict în propria gospodărie.
Totodată, românii sunt obligați prin lege să înștiințeze medicii veterinari concesionari sau medicii veterinari oficiali atunci când vor să sacrifice porcii crescuți în propria ogradă.
În doar o săptămână, inspectorii DSVSA au controlat 91 de exploatații non-profesionale și profesionale, iar acestea nu se opresc, întrucât autoritățile trebuie să se asigure că normele de biosecuritate sunt respectate cu strictețe, având în vedere evoluția focarelor de pestă porcină africană și a gripei aviare înalt patogene.