Frumusetile nepereche ale locului, peisajele de basm si oamenii cu suflete de aur ce poarta cu ei peste ani retete... la fel de incarcate de valoare- ei bine, toate acestea sunt argumente strasnice pentru un popas pe acest taram minunat din inima Ardealului.

Apasarea si zgomotul orasului raman in urma si apoi dispar, ca prin minune. Chiar daca se afla la doar o aruncatura de bat de Alba-Iulia, Ampoita pare rupt de lume, intr-un fel pe care cei care vor sa evadeze din marile orase il cauta tot mai des.

Satul este flancat, de o parte si de alta a raului ce-i poarta numele, de doua formatiuni stancoase spectaculoase: Calcarele Ampoitei- arie naturala protejata si distinctie pe care parca numai zone precum aceasta o merita cu adevarat.

Ampoita are ceva cu totul si cu totul special...

Cei de aici au tot ce le trebuie cei de aici pentru a pune bucate zdravene pe masa, bune de saturat deopotriva burta taranului abia intors de la coasa si pe cea obisnuita cu fineturi, a domnilor de la oras.

Mult se munceste pe-aici.

Defel, motii sunt si oameni primitori, cu mult spirit, cu umor… dar si dragoste sfanta de tot ce-i mostenit de la strabuni.

Toata Valea este una de poveste. De la Ampoita, drumul continua spre Lunca Ampoitei si Lunca Metesului, apoi se pierde in munte. Pe acest traseu minunat, la numai cativa kilometri departare de sat, dupa ce te lasi imbratisat de racoarea padurii, ajungi in Cheile Ampoitei, un loc salbatic, in inima naturii.

De aici, mai sunt cateva sute de metri pana la Pestera Liliecilor. Se vede la fel de bine si Piatra Boului, un alt reper pe care natura a gasit de cuviinta sa-l sculpteze tocmai in aceasta zona, si-asa binecuvantata.

Si daca tot te imprietenesti cu natura si-ajungi sa i te strecori si ardeleanului in suflet, te invita sa-i calci pragul! Nu-l refuza! Ceva tot incropeste sa-ti puna pe masa, langa un pahar… Aici, oricine are cu ce te omeni, chit ca pici asa...

mai pe ne-pusa masa. De baza, e placinta pe lespede.

Placinta si motul fac casa buna! Sanatoasa e si o "simpla degustare" din vestitele placinte. Minim sase feluri de astfel de strasnice copturi ne vor fi pregatite-ndata.

Mama Luta este sufletul Ampoitei; omul care te imbie la masa si care te-ncarca pe loc cu-atatea si-atatea povesti... Nu-i de mirare sa-nveti sa si bucataresti, precum o fac cei mai iscusiti dintre oamenii locului.

Ai nevoie de o cupa de farina… asta insemana cam un kilogram, asa de faina proaspat macinata si cernuta… o nuca sanatoasa de drojdiuta de bere, un praf de sare, cativa stropi de ulei, oua sanatoase, din acelea atent culese din cuibar si-o vadra de lapte indoit cu apa… iar asta pentru ca fara apa, aluatul ar iesi prea gros, prea aspru pentru asa fineturi de demult.

Dupa pofta inimii gateste si Mama Luta.

Si stie s-o faca, asa cum a invatat de la mama, deprinsa in aceleasi taine din buni-strabuni...

Aluat ca si pentru cozonac, dar fara zahar. Asa se face pe aici. Si da-i si umple!

Tihna pietrelor de-aici, calmul deosebit al cerului si zburdalnicia apei care poarta cu ea, la vale, atata si-atata parfum de demult sunt, toate, intalnite parca, in gustul acestor placinte.

Se vede bine treaba ca aceste placinte sunt mult mai mult decat niste simple bucate...sunt ca pentru tot romanul- raul, ramul.Ii poarta motului pasii prin viata, de cand ajunge sa se bucure intaia data de acest pamant si pana ajunge sa-i poarte dorul, din bratele altei lumi. Cine vrea sa guste asa crampei de poveste, e musai sa ajunga aici!